Sâmbătă, 6 ianuarie 2024, jandarmii arădeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică, astfel încât activitatea din zona Catedralei „Sfânta Treime” din municipiul Arad, a Mănăstirii Gai, dar și din zona lăcașurilor de cult din localitățile Lipova, Pecica, Sebiș, Săvârșin, Ineu și Chișineu-Criș, să se desfășoare în condiții de ordine și siguranță.
„În acest context le recomandăm cetățenilor să respecte indicaţiile forțelor de ordine și măsurile stabilite de organizatori, să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar persoanele care vor participa la slujbă însoțite de copii să îi supravegheze cu atenție. Dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale sau dacă vă aflați într-o situație dificilă, solicitați ajutorul jandarmilor arădeni, în mod direct sau prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112” – transmite Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!