Primele acţiuni au avut loc în 17 şi 18 decembrie în zona pieţelor din municipiul Arad şi în oraşele Chişineu Criş şi Beliu, când au fost depistate mai multe persoane care comercializau produse alimentare, dar şi articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte fără a avea preţurile afişate. Acestea au primit amenzi în valoare totală de 4.100 de lei. Totodată, pe timpul unei acţiuni ce s-a desfăşurat în cooperare cu inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Oradea, într-o piaţă din oraşul Chişineu Criş a fost depistată o persoană, în vârstă de 38 de ani, care comercializa trei metri cubi de lemne pentru foc şi o altă persoană, în vârstă de 35 de ani, care vindea pomi de Crăciun în loc neautorizat. Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Arad au spus că „pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la comercializarea materialului lemnos şi a pomilor de Crăciun, persoanele au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare”. De asemenea, potrivit IJJ Arad, în faţa unui local din zona Pieţei Fortuna,o persoană care oferea spre comercializare ambulantă, pomi de Crăciun, fără a avea autorizaţie în acest sens a fost amendat cu 1.000 de lei.
Jandarmii au inceput actiunile in zona pietelor
ARAD. Jandarmii arădeni au demarat acţiunile din zona pieţelor din municipiu şi judeţ. Sunt vizaţi toţi cei care oferă spre vânzare produse fără a avea preţurile afişate sau cei care vând brazi fără autorizaţie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Până la ora 8,00 au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 454.360 de alegători, reprezentând 2,52% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Local
Președintele României este ales, conform Constituției, prin votul direct al cetățenilor, în două tururi de scrutin, dacă este cazul.
ARADON opinii
Noiembrie? Nu se poate! Cu viorele și păpădii înflorite prin parcuri, trandafiri ce-și îndreaptă petalele spre soare cu aer de învingători, crenguțe pline de muguri, soare, călduț pe-afară după o dimineață rece, de parcă suntem în primăvară.
România
Peste 206.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 21,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Mapamond
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a estimat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru israelian al apărării Yoav Gallant şi şefului aripii militare a mişcării palestiniene Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Ştiri sportive
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, deţinătorul recordului de victorii în turneele de Mare Şlem cu 24 de trofee, în prezent ajuns pe locul 7 ATP la finele unui sezon dezamăgitor, lipsit de titluri în acest an în circuitul ATP, a anunţat sâmbătă că-l va avea ca antrenor pe britanicul Andy Murray, recent retras din circuitul competiţional, scrie AFP.
România
Pentru a câștiga încrederea consumatorilor, producătorii din industria panificației ar trebui să fie mult mai atenți la etichetarea produselor.
Local
O femeie în vârstă de 63 de ani, probabil din Buteni, și-a pierdut viața sâmbătă după-masă, după ce a fost lovită de o camionetă condusă de un tânăr de 26 de ani din Sebiș.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!