Evenimentul, un „mini-festival” ce va aduce pe scena teatrului arădean artiști din trei genuri muzicale, va avea loc pe 18 martie, de la ora 19. Invitați vor fi A.G. Weinberger și formațiile Djabe și Android.
Chitarist și cântăreț de blues, A.G. Weinberger, născut la Oradea, este cel care în 1986 a pus bazele primei formații de blues din România. La începutul anilor 90 a pus bazele formației proprii Weinberger Blues Machine, în 1996 lansând și primul album: „Good Morning, Mr. Blues”. Acesta a fost, de altfel, primul album de blues din România. „Pentru activitatea sa în muzică a primit numeroase premii, în țară și în străinătate. În 2011, Președinția României l-a distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler. Chitaristul va concerta la Arad însoțit de formația sa, publicul urmând să asculte cele mai bune piese din programul actual al muzicianului și compozitorului de blues de renume mondial”, spun cei de la Aradi Kamaraszínház.
Istorie de patru decenii
A doua trupă care va urca pe scena teatrului în cadrul acestui eveniment va fi Android, o formație de pop-rock din Debrecen. Cu o istorie de peste patru decenii, formația este compusă din József Tőzsér, care cântă la clape, este lider al formației și autor al majorității compozițiilor, István Létmányi – chitară, Zoltán Nikolin – chitară bas, János Dudás – chitară și Orbán Mező – tobe.
În peste 40 de țări
Cea de-a treia formație va fi Djabe, o formație jazz-world-fusion, despre care producătorul Festivalului Internațional de Jazz Rochester din New York a spus că este „Una dintre cele mai bune trupe de fusion din țară”. Fondată în 1996 de către chitaristul și percuționistul Attila Égerházi și regretatul András Sipos, formația a concertat până acum în 42 de țări. Formația are cinci membri, cu toții reprezentanți extraordinari ai jazz-ului maghiar: Tamás Barabás – chitară bas, Áron Koós-Hutás – trompetă, fligorn, Péter Kaszás – tobe, voce, János Nagy – clape.
Bilete și rezervări
Fiecare trupă va susține câte un recital de aproximativ 50 de minute, scopul serii fiind acela ca „muzica de diferite genuri a formațiilor să fie adusă mai aproape de publicul celuilalt gen de muzică”. Biletele vor costa 20 de lei (întreg), 10 lei (pensionari și studenți) sau 5 lei (elevi), putând vi cumpărate de la agenția de bilete a Teatrului Clasic. Rezervări și informații pot fi obținute la numărul de telefon 0744-475-147. Organizatorul principal al serii este Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház”. Parteneri: Primăria Arad, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. Evenimentul este susținut de Ministerul Resurselor Umane din Ungaria și de Agenția Culturală „Petőfi” din Ungaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!