JURNAL ARĂDEAN. Ați fost parlamentar, acum sunteți consilier local. Vi se pare că ați făcut un pas înapoi în cariera de politician?
R.TIPEI. N-aș putea spune asta, deși sunt convins că pentru mulți Bucureștiul poate fi considerat un apogeu al carierei. Nu am făcut un pas înapoi, am schimbat doar puțin perspectiva. De fiecare dată lucrurile văzute de departe își mai pierd din gravitate sau importanță. Cred că e nevoie, în calitate de oameni politici, să păstrăm o distanță suficient de mică de lucrurile care se întâmplă în jurul nostru pentru a le înțelege efectul pe care îl produc asupra oamenilor. Nu se poate să te rupi de realitate pentru că te-ai cocoțat pe un fotoliu de parlamentar sau pe un scaun de consilier local. Trebuie să vezi problemele de aproape, în contextul respectiv. Am fost pe teren când au fost inundațiile de la pasaj, am fost și pe șantierele de pe străzi, cu riscul de a fi înjurat pentru incapacitatea de a rezolva problema canalizării. Și au dreptate să fie înfuriați arădenii. Nu mai au nevoie de explicații, au nevoie de soluții. Nu le pot da eu pentru că nu mă pricep, dar pot interveni, îi pot ruga pe cei care sunt responsabili să le caute. Consilierul local trebuie să intervină și să miște lucrurile. Trebuie să se implice. Aleșii locali trebuie să muncească pentru cei care i-au ales, nu invers. E simplu.
E simplu în teorie, practica e puțin mai complicată.
R.TIPEI. Nu e complicat deloc. În primul rând, trebuie să cunoști problemele. Și le voi cunoaște. Am deschis un cabinet de consilier local în Micălaca și voi mai deschide și în alte cartiere mari ale municipiului. Voi avea program de audiență pentru ca cei care vor vrea să vorbească cu mine să mă poată găsi. Trebuie să le reprezint interesele. Și cum să le reprezint, dacă nu le cunosc. Nu vreau să mă mulțumesc doar cu participarea la ședinţele din Consiliul Local sau la cele din comisii. Vreau ca atunci când votez pentru un proiect sau împotriva lui să știu care sunt implicațiile votului meu asupra arădenilor. Cred că e nevoie de o legătură mai strânsă cu arădenii, trebuie să-i ascultăm, să ținem cont de opiniile lor și să decidem în favoarea lor. Pentru mine cel puțin, arădeanul, indiferent că m-a votat sau nu, indiferent ce preferințe politice are, va fi un partener pe toată durata mandatului meu de consilier local.
Ați spus că veți deschise mai multe cabinete de consilier local? Cine va suporta costurile pe care le implică, care nu pot fi susținute din bugetul local.
R.TIPEI. Dar pot fi susținute din indemnizația mea de şedinţă și din cele de membru în AGA a societăților din subordinea primăriei. Nimeni nu mă poate opri. Sunt banii mei și îi pot cheltui cum vreau. Și vreau să îi cheltui pentru a veni în sprijinul arădenilor. Mi se pare firesc ca banii pe care îi primim de la buget ca indemnizații, deci din banii arădenilor, să se întoarcă sub această formă la cei care ne plătesc, la arădeni. Ei sunt primii care trebuie să beneficieze de ei. Calitatea de consilier local o primești prin vot. Dacă accepți să-ți fie trecut numele pe lista candidaților la Consiliul Local, atunci îți asumi și responsabilitatea de a munci pentru cei care te-au votat. E o datorie de care vreau să mă achit în acest mandat, o datorie pe care mi-am asumat-o pentru că sunt convins că pot face împreună cu colegii mei lucruri bune pentru arădeni.
Ați putea fi acuzat de populism după aceste afirmații.
R.TIPEI. Pot, dar nu îmi pasă. Prefer această acuzație decât să fiu arătat cu degetul că dormitez în Sala Ferdinand și aștept să treacă vremea. Nu este firesc să-i uităm pe arădeni după alegeri și să ne aducem aminte de ei abia în preajma următorului scrutin. S-au prins de mult alegătorii noștri că prezența politicienilor în mijlocul lor este foarte trecătoare, cu câteva excepții nici nu lasă măcar urme. Eu vreau să las urme.
„Când votez pentru un proiect sau împotriva lui vreau să ştiu care sunt implicațiile votului meu asupra arădenilor”
Citiți principiile noastre de moderare aici!