Preşedintele SUA, Joseph Biden, a primit, luni, a treia doză a vaccinului anti-COVID-19, liderul de la Casa Albă îndemnând cetăţenii americani să se vaccineze, informează site-ul Axios.com.
Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Epidemiilor (CDC) a emis săptămâna trecută o recomandare privind administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer-BioNTech pentru milioane de persoane, inclusiv cele peste 65 de ani sau care prezintă riscuri de a dezvolta forme grave de COVID-19.
Preşedintele Joseph Biden a primit luni a treia doză de vaccin Pfizer-BioNTech.
“Dacă sunteţi vaccinaţi complet şi sunteţi protejaţi de forme severe, chiar dacă vă infectaţi, sunteţi în siguranţă. Noi vom face tot posibilul pentru a menţine acest lucru prin doze suplimentare.
Vreau să fiu foarte clar: dozele suplimentare sunt importante, dar cel mai important lucru este să avem cât mai multe persoane vaccinate”, a afirmat Joseph Biden.
Soţia preşedintelui SUA, Jill Biden, nu a primit a treia doză alături de el. Joseph Biden a declarat că ea este ocupată, dar va primi mai târziu a treia doză.
Joseph Biden pledează pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat în primul rând distribuirea vaccinurilor în ţări sărace care au probleme de aprovizionare.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XOare acelasi vaccin l a primit ca si restul populatiei?!
-
Bună întrebare.
-
normal ca nu! bogatii il primesc pe ala bun! restul pe ala care te omoara ca vor sa ramana doar ei bogatii pe lumea asta…nu conteaza ca au nevoie de saraci sa le munceasca, sa ii serveasca, sa ii stearga la cur….vor sa ramana doar ei bogatii sa isi faca ei intre ei toate astea!
-
Ala care are iaht de 3o m il va sterge la c.. pe ala care are iaht de 40 m.
-
ezakt!
-
-
Textul asta cu vaccinul i-ar omoara pe TOTI e pt fraieri. Astea de acum omoara doar un procent mult mai mare decat ar fi permis pt un vaccin performant. O sa ramana destule slugi rezistente pe care nu le-a omorat vaccinul dar macar se va sti ca sunt obedienti si nu gandesc cu mintea lor. Acum ai inteles?
-
Masca-tu – Tu vei trai si vei fi sluga lor
-
-
Observati atent cum sunt intepati unii. Corect, in momentul in care introduci acul in brat, prima data tragi in seringa sa vezi daca nu ai atins un vas de sange apoi dai drumul serului.
Doza 3 pe langa doza zilnica de formol…sa ma cac pe reclama voastra mincinoasa la serul toxic…
Revin, un vaccin facut ” gresit ” lui Biden ( daca nu este ser ). Corect dupa intepare trebuie tras putin in seringa pentru a se vedea daca nu a fost introdus acul intr un vas de sange apoi se administreaza vaccinul. Sper sa am mai mult noroc sa mi plublicati cele mentionate.
Sigur, cu a 3-a doza, mos Bidon va ajunge leguma dirijata!
Ei se vaccinează cu sputnik, sau cu cel chinezesc, căci știu precis că alea-s cele mai bune, dar pulimea mondială e pusă să vaccineze cu rebuturile de la Pfizer, Astra, Zeneca, J&J, și facebook! 🤔
Si in ce masura trebuie sa ne pese noua si sa ne intereseze ce face mosalaul ala senil ?