Atracţia pentru fondurile europene a făcut ca
unele administraţii locale să forţeze
„mâna” Uniunii. Un asemenea caz ne-a
fost semnalat de către directorul Agenţiei
pentru Plăţi şi Intervenţie
în Agricultură Arad, Cornel
Şorhenţ. „Administraţia
locală din comuna Şicula a solicitat fonduri
pentru o suprafaţă care s-a dovedit a nu mai
fi eligibilă şi ca atare a primit o
sancţiune multianuală pentru o perioadă
de trei ani”, a precizat Şorhenţ.
Directorul APIA Arad a explicat cum s-a ajuns la
situaţia ca Primăria Şicula să fie
sancţionată atât de drastic:
„Este vorba despre o suprafaţă de
aproximativ 600 de hectare de păşune ce se
află în proprietatea administraţiei din
localitate. La dosarul pe care l-au înaintat
pentru accesarea sprijinului pe suprafaţă,
edilii din Şicula – conduşi de primarul Aurel
Radiţa, au anexat şi 220 de chitanţe
care veneau să dovedească faptul că s-a
încasat taxa de păşunat. Percerea
acelei taxe face ca suprafaţa în cauză
să nu mai fie eligibilă pentru sprijinul pe
suprafaţă”.
Anchetă cu DNA-ul
Mai mult, Şorhenţ ne-a spus că s-a
făcut şi o anchetă în colaborare
cu Direcţia Naţională Anticorupţie,
verificate fiind toate persoanele care au gestionat
dosarul. „În urma achetelor s-a constatat
că Primăria Şicula se face vinovată
de fraudarea fondurilor europene şi ca atare a
înapoiat banii primiţi de la Uniune şi
este sancţionată pe o perioadă de trei
ani”.
Primarul Şiculei, Aurel Radiţa nu a putut fi
contactat pentru a oferi mai multe detalii despre
situaţia creată.
Cadru legal
Sancţiunile multianuale se aplică în
cazul supradeclarărilor peste 3%. Potrivit datelor
APIA din totalul de 1.200.00 de fermieri, 450.000 au
făcut supradeclarări, în cele mai multe
cazuri fiind vorba despre dubla declarare a terenului.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!