Crăciunul este o perioadă foarte încărcată pentru Moş Crăciun. El trebuie să îşi pregătească sania, să îşi hrănească renii, să verifice să nu fi uitat niciun copil cuminte de pe listă… şi să se asigure că jucăriile pe care le-au cumpărat spiriduşii sunt nu numai distractive, ci şi sigure!
Din iulie 2011, jucăriile vândute în Uniunea Europeană ar trebui să respecte cele mai stricte norme de siguranţă din lume. Dar siguranţa unei jucării depinde nu numai de jucărie în sine, ci şi de modul în care este folosită şi de vârsta copilului. La ce ar trebui să fie atenţi părinţii, ca să ştie dacă jucăria e sigură sau nu pentru copiii lor?
Vă prezentăm, mai jos, cele mai importante lucruri pe care trebuie să le aveţi în vedere atunci când cumpăraţi jucării:
1. Nu cumpăraţi niciodată jucării care nu au marcajul CE. Marcajul CE este un angajament din partea producătorului de jucării care certifică că jucăria respectă toate normele UE de siguranţă aplicabile, care sunt unele dintre cele mai stricte la nivel mondial.
2. Nu cumpăraţi jucării cu părţi detaşabile de mici dimensiuni pentru copiii sub trei ani. Copiii sub trei ani sunt expuşi riscului de a se sufoca, deoarece au tendinţa să bage totul în gură! Jucăriile care poartă acest simbol nu sunt potrivite pentru copiii sub trei ani.
3. Citiţi toate avertismentele şi instrucţiunile. Informaţi-vă cu privire la recomandările referitoare la vârstă şi la siguranţă şi luaţi-le în serios! Atunci când cumpăraţi o jucărie nouă, asiguraţi-vă că jucăria este adecvată pentru vârsta copilului, ţinând cont de temperamentul, obiceiurile şi comportamentul său.
4. Supravegheaţi copiii atunci când se joacă. Asiguraţi-vă că toate jucăriile sunt folosite aşa cum trebuie şi sunt potrivite pentru vârsta şi capacităţile copilului. Supravegherea copiilor atunci când se joacă le permite să se distreze şi în acelaşi timp să fie în siguranţă.
5.Cumpăraţi întotdeauna jucării din magazine şi puncte de vânzare online demne de încredere. Acestea acordă atenţie jucăriilor pe care le vând şi, de obicei, acceptă returnările. Verificaţi cu atenţie jucăriile cumpărate la mâna a doua şi jucăriile oferite de prieteni. Fiind mai vechi, e posibil să nu respecte standardele de siguranţă actuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!