ARAD. Şi-a omorât tatăl în bătaie. Asta se poate spune despre un bărbat în vârstă de 41 de ani care a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad pentru comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Potrivit Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad „inculpatul H.D. i-a aplicat tatălui său, în vârstă de 84 ani mai multe lovituri cu palmele şi pumnii în zona abdomenului şi a capului, lovituri în urma cărora a suferit multiple leziuni traumatice (inclusiv o fractură de mandibulă) care au avut o evoluţie gravă, ce au condus la decesul victimei”.
Internat în spital
La mijlocul lunii februarie 2013, bătrânul tată, care locuia în Şiclău, a fost bătut de fiul său. A fost internat la spital din cauza leziunilor suferite. Fiul s-a ales atunci cu un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe, iar bătrânul a fost eliberat din spital. La scurt timp însă bătrânul a decedat în locuinţa sa, iar atunci au intrat pe fir cei de la Investigaţii Criminale împreună cu procurorii. S-a dispus de urgenţă efectuarea necropsiei cadavrului bătrânului. În urma acesteia legiştii au stabilit că există legătură de cauzalitate între loviturile primite şi cauza decesului. După ce au aflat rezultatul necropsiei, anchetatorii l-au reţinut pe fiu pentru 24 de ore. L-au eliberat după expirarea celor 24 de ore, iar acum oamenii legii îl cercetează în stare de libertate pe bărbat pentru lovituri cauzatoare de moarte. Totuşi, judecătorii i-au interzis să părăsească localitatea.
Dosarul în care bărbatul de 41 de ani este acuzat că ar fi provocat moartea tatălui său a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!