Judecătoarea Coțofană și-a anunțat retragerea din cursa pentru CSM printr-un comunicat de presă remis către site-ul luju.ro. Magistratul susține că decizia a fost luată în 12 august.
„Urmare a linșajului mediatic la care am fost supusă în ultimele două zile, linșaj care nu are nici o baza factuală reală, fiind deja etichetată și condamnată , având pe deplin convingerea că imaginea sistemului judiciar nu poate șu nu trebuie sa fie afectată – chiar dacă pe deformări crunte ale realității – subsemnata judecător Lavinia Nicoleta Coțofană – judecător în cadrul Judecătoriei Arad, înțeleg că astăzi 12 august 2016 să renunț la candidatura mea pentru demnitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Am luat această decizie, în special, ca urmare a emisiunii Exces de putere de la Antena 3 din data de 11 august a.c., orele 21.00 – 23.00, moderată de Oana Stancu Zamfir și Adrian Ursu, în care intenția jurnalistică , în opinia mea, a devenit evidentă: afectarea independenței Justiției prin acreditarea ideii eronate că SRI se implică în actul de justiție și, în consecință, nu am avea o justiție independentă și imparțială. Dacă până în acel moment am suportat linșarea mea publică în absență oricărui temei, acum apreciez că singura decizie corectă este renunțarea la candidatură. Este de natura evidenței că nu averea mea, dealtfel dobândită în mod licit, și nici fosta mea calitate de ofițer de informații, s-au dorit a fi subiecte de presa. Tema la care pare că s-a urmărit a se ajunge, în fapt, o reprezintă Justiția româna și Serviciul Român de Informații. Înțeleg să fac un pas în spate, deși acuzațiile care mi s-au adus sunt total fără suport real, întrucât nu pot accepta ca prin folosirea persoanei mele, să fie afectată imaginea și independența sistemului judiciar”, se arată în comunicat de presă publicat pe luju.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!