Dintre cei trei judecători, unul a fost deja sancţionat (cu excluderea din magistratură – fiind vorba despre Coţofană Nicoleta Lavinia), iar ceilalţi doi aşteaptă ca cei de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să le soluţioneze cauzele. La fel şi în cazul celor doi procurori: unul dintre ei a fost deja sancţionat (este vorba despre procurorul Florin Roman de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ care a fost sancţionat cu diminuarea salariului pentru o perioadă de 6 luni), însă cel de-al doilea procuror – este vorba despre un magistrat din cadrul DIICOT Arad – aşteaptă soluţionarea cauzei. De ce au fost şi sunt cercetaţi cei trei judecători şi doi procurori? Aşa cum bine se ştie, fosta judecătoare Coţofană Nicoleta Lavinia a fost exclusă din magistratură pentru „nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii” şi „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”, în timp ce procurorul Roman a fost sancţionat pentru că a utilizat „expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat”. Ce au făcut însă ceilalţi judecători şi procurori?
Cine sunt ceilalţi magistraţi şi ce abateri au săvârşit, conform bilanţului întocmit de Inspecţia Judiciară pe anul 2016? Vorbim despre abateri deosebit de grave precum: atitudini nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii; utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat; folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii; nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii şi manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu;
Judecătorii Băilă Carmen şi Lăzărescu Caius şi procurorul Diaconescu Bogdan sunt în atenţia celor de la Consiliul Superior al Magistraturii pentru abaterile descrise mai sus, dosarele lor fiind în curs de soluţionare, după cum se arată în bilanţul Inspecţiei Judiciare – instituţia care a exercitat acţiunea disciplinară împotriva celor cinci magistraţi arădeni.
Ce riscă cei trei magistraţi arădeni? Sancţiunile disciplinare care se pot aplica, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt: avertismentul, diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni, mutarea disciplinară pentru o perioadă de la o lună la 3 luni la o instanţă sau la un parchet situate în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel ori în circumscripţia aceluiaşi parchet de pe lângă aceasta sau chiar excluderea din magistratură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!