Magistraţii din Arad se aliniază cu ceilalţi de pe teritoriul ţării. În Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad, adunare care a avut loc vineri, 16 septembrie, s-a decis cu unanimitate de voturi adoptarea Memorandumului privind justiţia, document iniţiat de asociaţiile profesionale şi document care este perceput ca şi formă de protest.
Judecătorii din Arad au fost printre ultimii care au decis să se alăture protestelor, dar, până la urmă, au făcut-o. Despre ce vorbeşte acest memorandum? Despre solicitările magistraţilor, despre rezolvarea unor probleme din sistemul de justiţie, probleme mai mult sau mai puţin vizibile de către cetăţenii simpli.
Cererile judecătorilor
Printre solicitările judecătorilor se numără următoarele: respectarea independenței instanțelor, a principiului separării puterilor în stat, a forţei obligatorii a hotărârilor definitive ale instanţei, precum și a egalităţii de arme dintre acuzare și apărare; garantarea şi respectarea statutului magistraților, independenței acestora, inclusiv prin remunerarea corespunzătoare și asigurarea unor condiţii de muncă decente în sistemul judiciar; în exerciţiul funcţiilor lor, judecătorii şi procurorii trebuie să fie şi să apară independenţi unii de ceilalţi, conform rolului ce revine fiecăruia; eliminarea factorului politic din numirile în funcțiile de conducere din Ministerul Public; asigurarea unei finanțări corespunzătoare bunei funcționări a justiției ca serviciu public; revizuirea competențelor Inspecției Judiciare pentru a se înlătura posibilitatea afectării independenței magistraților și vicierea actului de justiție prin exercitarea/declanșarea unor verificări similare controlului judiciar; garantarea independenței funcționale a procurorului, atât față de Executiv, cât și în raport de ierarhia internă, în conformitate cu statutul acestuia de magistrat și de reprezentant al autorității judecătorești. Pentru moment, acest document este protestul magistraţilor.
Alte proteste
Dacă nu vor fi luate măsuri, judecătorii şi procurorii ameninţă şi cu alte forme de protest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!