ARAD. „La nivel naţional, în anul 2013 numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut comparativ cu anul 2012, judetul Arad situându-se pe locul 3 cu 43.333 tranzacţii imobiliare faţă de Bucureşti cu 58.871 şi Timiş cu 50.144”, se precizează în raportul prezentat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad, luni, la Prefectură.
În ceea ce priveşte numărul de avize emise pentru scoaterea din circuitul agricol, acesta s-a înscris într-un trend descendent anul trecut. Concret, în anul 2009, s-au acordat 280 de avize, în 2010 – 236, în 2011 – 134 de avize. În 2012, numărul lor a fost mai mare, de 256. În 2013, însă, s-au emis doar 21 de avize pentru scoaterea din circuitul agricol. În ceea ce priveşte suprafaţa de teren scoasă din circuitul agricol, în 2009 aceasta a fost de 267,6 hectare. În 2010, suprafaţa scoasă din circuitul agricol a fost de 286,95 hectare. În anul 2011, aceasta a fost de 81,35 hectare. În anul 2012, suprafaţa scoasă din circuitul agricol a fost de 122,14 hectare, iar în 2013, suprafaţa respectivă a fost cu mult sub media ultimilor ani: 31,12 hectare.
Aşa cum rezultă din raportul de activitate al ANCPI pe anul 2013, privind situaţia veniturilor pe judeţe, OCPI Arad se află în primele zece judeţe privind încasările realizate în anul 2013.
În 2013, instituţia a avut cele mai mari încasări din ultimii ani. În 2010, de exemplu, OCPI Arad a încasat în total 10.334.000 lei, iar în 2013 – totalul veniturilor a ajuns la 13.290.000 lei. Trebuie menţionat, totuşi, că de banii repsectivi nu beneficiază Aradul, chiar dacă arădenii sunt cei care plătesc.
„Toate încasările realizate de OCPI Arad în baza Ordinului nr. 39/2009 al Ministrului Administraţiei şi Internelor privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de ANCPI şi unităţile subordonate, se fac venit la bugetul de stat”, se precizează în raport.
Citiți principiile noastre de moderare aici!