Trist şi îngrijorător: Aradul se menţine pe locul trei în topul judeţelor cu cele mai multe cazuri de rujeolă. Ne întrec doar Caraş-Severin (cu 854 de cazuri) şi Timiş (756 de cazuri). În ceea ce ne priveşte, avem înregistrate 718 cazuri de rujeolă. Numai în primele trei luni, medicii arădeni au raportat 337 de noi cazuri de boală (între care se regăsesc şi suspiciuni de rujeolă pentru care se aşteaptă confirmarea).
Creşterea alarmantă a cazurilor de rujeolă se datorează nevaccinării copiilor, majoritatea celor diagnosticaţi nefiind imunizaţi împotriva bolii.
Direcţia de Sănătate Publică Arad a organizat o amplă campanie de vaccinare a copiilor cu vârste cuprinse între 9 luni şi 9 ani, cu vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă). Rata de vaccinare rămâne, însă, una extrem de scăzută – 61% -, în condiţiile în care ţinta este de 90%.
În cifre exacte, din cei 7.145 de copii de 9 luni-9 ani cartografiaţi la nivelul judeţului Arad, doar 4.391 au fost vaccinaţi până la 1 aprilie 2017. E vorba de 566 copii de 9-11 luni, din care s-au vaccinat doar 337 (59%). Din 1.792 copii de 1-4 ani au fost vaccinaţi cu vaccin ROR doar 1.206 (67%). În ceea ce-i priveşte pe copiii de 5-9 ani, din 4.787 s-au vaccinat doar 2.848 (59%). O situaţie mai mult decât alarmantă ale cărei efecte nu au întârziat să apară. Cel mai grav dintre efecte: decesul. Judeţul Arad se află pe primul loc pe ţară din acest punct de vedere, cu cinci cazuri de deces cauzate de rujeolă.
Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Constantin Cătană, 3.100 de doze de vaccin ROR se află, în prezent, în stoc la medicii de familie din teritoriu. Alte 30 de doze au fost păstrate în depozitul DSP Arad pentru eventuale focare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!