O comisie din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a fost prezentă la sediul Consiliului Judeţean Arad (CJA) unde s-a semnat contractul pentru asfaltarea a 307 km de drumuri în judeţul nostru. Cu această ocazie a fost dat şi ordinul de începere a lucrărilor care vor costa 330.250.900 lei. Mega-asfaltarea face parte din Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI).
„Bucuria mea este că am reuşit să sprijinim administraţiile publice locale să depună proiecte pentru PNDI. CJA este beneficiarul a două mari proiecte, respectiv modernizarea drumului Arad- Şiria-Seleuş şi a celuilalt drum judeţean, prin Felnac spre Secusigiu. Dar mai avem şi foarte multe străzi interioare, drumuri comunale care toate au fost acceptate de minister. Şi toate intră în lucru în perioada imediat următoare”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA.
În cadrul acestui program, şi municipiul Arad va beneficia de modernizarea a mai multor străzi. „Am convingerea că majoritatea cetăţenilor sunt mândri de evoluţia întregului judeţ, atât din punct de vedere social, cât şi din punct de vedere economic. Am muncit în aceşti patru ani împreună cu preşedintele Nicolae Ioţcu, în special la partea de infrastructură. Cred că munca noastră se vede în fiecare localitate din judeţ”, a spus Gheorghe Falcă, primarul municipiului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!