ARAD. Consiliul Judeţean Arad (CJA) continuă seria investiţiilor în sănătate. De această dată, secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Arad este vizată. În prezent, această secţie funcţionează într-o clădire retrocedată, în care nu pot fi realizate investiţii. CJA a demarat negocieri cu proprietarii clădirii, au găsit înţelegere la aceştia, iar acum pune pe masa consilierilor judeţeni un proiect de hotărâre care vizează cumpărarea imobilului în care funcţionează spitalul. Mai mult, CJA va cumpăra şi un teren intravilan care ar urma să fie curtea secţiei de Psihiatrie.
Şi sumele
Dacă aleşii vor aproba acest proiect de hotărâre, Judeţul va plăti către Fundaţia Caritatea suma de 437.800 de euro pentru imobilul de la numărul 17, iar către Comunitatea Evreilor 189.000 de euro reprezentând 1.353 de metri pătraţi de teren, aflat în imediata apropiere a spitalului. Însă banii nu vor trebui plătiţi toţi odată. Anul acesta, CJA va trebui să achite 1.050.000 de lei către Fundaţia Caritatea şi 450.000 de lei către Comunitatea Evreilor, diferenţa urmând să fie plătită în anul 2015.
Continuă investiţiile
Preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu, a declarat că, odată cumpărat imobilul în care funcţionează Psihiatria, vor urma investiţii în spital. „Acum avem baza legală să facem investiţii, dacă vom cumpăra clădirea. Continuăm şi în acest an investiţiile în sistemul sanitar arădean. Vrem să oferim cetăţenilor un act medical şi condiţii cât mai ridicate”, a spus Ioţcu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!