ARAD. Jurnal arădean i-a premiat, ieri, cu câte 200 de lei, pe câştigătorii „premiilor de fidelitate” din luna decembrie. Sunt ultimii abonaţi norocoşi din acest an. A fost o întâlnire extrem de plăcută, în care cititorii noştri au zâmbit, au glumit şi, desigur, ne-au spus ce cred ei despre ziarul pe care îl citesc zi de zi.
Recunoscători
„Vă mulţumesc de premiu. Nevasta a fost fericită, că ea studiază cel mai mult ziarul. De abia aseară (miercuri seara-n.r.) a văzut că a câştigat, acum e pentru a patra oară când are noroc la «Fidelitate»…” – povesteşte Mihai Moţ din Şepreuş. În numele său şi al soţiei, care e titulara premiului,spune că „tot ziarul e foarte bun, nu am ce comenta de rău nimic”.
„Avem ziarul de zece ani şi toată lumea din casă îl răsfoieşte, se uită, îl citeşte. Vă mulţumim foarte multe de premiul acesta, ne prinde foarte bine” – mărturiseşte Jenica Gligan din Şiria.
De la prima oră
„Am mai câştigat de două ori la «Fidelitate»în cei 60 de ani de când sunt abonată. Ziarul e foarte bun, îl citesc încă de dimineaţă. Mă ridic din pat, îmi iau halatul, merg după ziar, mă duc înapoi în pat şi îl citesc. La ora 10 mă scol, mănânc şi mă apuc de treabă” – povesteşte arădeanca Valentina Kelemen.
Marina Creţ e din Fiscut şi ţine să-şi exprime recunoştinţa pentru „premiul de fidelitate” chiar dacă e doar a treia oară când a trimis talonul de participare la concurs. Floarea Bulboacă din Curtici zice că chiar şi atunci când are treabă, mai întâi citeşte ziarul şi de-abia apoi dă curs îndatoririlor gospodăreşti. „Fără ziar aş muri, că sunt singură” – spune fidela cititoare.
Amintiri din copilărie
Romina Ioana Morcan a venit la redacţie pentru a ridica premiul câştigat de bunicul său, din Hălmagiu. Ne-a împărtăşit prima ei amintire despre ziar, din perioada copilăriei: „În fiecare vară, când stăteam la ţară, îmi amintesc că fugeam la poartă să iau ziarul şi îl duceam în bucătărie, la bunici, să îl citească. Şi mă întrebam cu curiozitate «oare ce scrie acolo?»” – a rememorat nepoata lui Traian Morcan, care mărturiseşte că acum citeşte în special paginile de sport din Jurnal arădean.
O bucurie de ziar
Deşi fiul său Adrian e titularul câştigului, Aurica Groza din Vladimirescu spune că ea e cea care se ocupă de abonamentul la ziar. „Nu pot fără Jurnal arădean. Seara îl răsfoiesc din scoarţă în scoarţă. E un ziar bun, îmi place” – spune norocoasa. Familia Danil şi Iradia Şodinca sunt abonaţi fideli şi aşa vor rămâne pentru că ţin să fie zilnic la curent cu toate ştirile: „Ne bucurăm să citim Jurnal arădean”.
Maria Tillmann din Lipova e la al doilea premiu de fidelitate, iar asta a bucurat-o nu doar pe ea: „Copiii… tot în sus au sărit când mi-au văzut numele în ziar”.
Câştigătoare pentru a patra oară la concursul destinat abonaţilor, Elena Cotoc din Pâncota spune că îi place să citească tot ziarul. „Multă sănătate, sărbători cu bine şi să ne revedem cât mai des aici” – a încheiat cititoarea noastră.
Ce fac cu banii
Cu banii dăruiţi de Jurnal arădean Jenica Gligan va face mai multe cadouri unor membri ai familiei. Şi Valentina Kelemen e hotărâtă să dăruiască premiul nepoţilor, mai exact „să le iau un mic suvenir”. La fel şi Floarea Bulboacă, care şi-a propus să împartă premiul între biserică şi cei doi nepoţi. Dacă soţia sa e titulara câştigului, atunci, clar, „îi dau banii la muiere, ea ştie ce face cu ei. Eu sunt gâtul, ea e capul” – zice Mihai Moţ. Maria Tillmann va umple găurile din bugetul familiei, dar lasă ceva şi pentru „mici cadouri la strănepoţi”. Aurica Groza va folosi banii pentru a face cadouri, iar familia Şodincă pentru nepoţel. Elena Cotoc îi va da cei 200 de lei băiatului său, elev în clasa a XII-a, „îi merită, învaţă bine” – ne asigură mama.
Trimite articolul
XDeci vedeti cine citeste marele ziar …Numai batrini care il citesc azi si maine il pun la wc ..