A ales Franţa ca o şansă, ultimă, de supravieţuire şi toată mărturia pe care o depune în carte se constituie într-un şir de întâmplări şi fapte de viaţă. Aceasta e şi concluzia la care autorul singur ajunge: „atunci trăiam, iar acum supravieţuiesc zilelor scrise. Dar mai bine să mă opresc aici”. Jurnalul şi-a făcut datoria. Bătălia însă continuă. Căci, nu-i aşa, „o luptă-i viaţa”…
Autorul intră pripit în convenţia jurnalului, cu stângăcie şi neîncredere. E prins numaidecât în vâltoarea încleştării cu răul, cu boala, dar e acum în „cea mai bună dintre lumi”. Repetarea obsedantă a sintagmei apare ca o incantaţie care asigură un punct de sprijin şi o eventuală certitudine. Dacă nici aici nu te poţi salva, atunci unde? Câteodată cuvintele vindecă mai degrabă decât toate leacurile din lume. Şi e prins în mreaja unei „cărţi deschise”, aşa cum îi apare, la ora încercării, Parisul, spiritul francez. Un decor real peste care se suprapun istorii mai mult sau mai puţin cunoscute. Realităţi şi mituri se întrepătrund într-un mixtum compositum, din care cei interesaţi de spaţiul francofon află lucruri mai interesante decât dacă ar studia pe capitole: pictură, filozofie, istorie, sociologie, literatură, jurnalism etc. În esenţă, pe autor îl incită la comentarii şi comparaţii tot ce ţine de literatură.
Mocuţa & fiul
Ceea ce dovedeşte ştiinţa lui în acest domeniu. În atelierul lui Brâncuşi îl evocă pe profesorul său de latină din anii liceului, Ioan Blendea, chiar nepotul marelui artist, care îşi colora orele chinuitoare cu trimiteri culturale. Nu neglijează nici apariţiile de acasă, căci autorul ţine permanent legătura cu viaţa literară românească. Din fragmente se poate recompune „personajul”, portretul celui care scrie. Ca în celebrul desen din covor al lui Henry James, chipul său involuntar se descoperă din trăsături, obiceiuri, acte care-i alcătuiesc personalitatea. Celălalt „personaj”, la fel de important, e fiul. Văzut prin ochii tatălui. Surprinzător, mai lucid, mai matur decât acesta. Deşi slăbit şi anemic, îşi acceptă destinul fără zbucium. În situaţii limită rămâne setos de cunoaştere. Citeşte, ascultă muzică bună, e interesat de filmele de artă. E interiorizat, senin, echilibrat, se stăpâneşte citind din „Dune”, cu căştile pe urechi sau refugiat pe internet. O altă latură: în „cea mai bună dintre lumi” cuvântul solidaritate nu sună desuet. Pot depune şi eu mărturie în acelaşi sens.
Aparitie editorială
Gheorghe Mocuţa, „Cea mai bună dintre lumi (Jurnal şi contrajurnal parizian)”, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2011.
„ Jurnalul lui Gh. Mocuţa m-a ţinut, câteva zile, cu sufletul la gură” (Lucia Cuciureanu)
Lucia Cuciureanu
redactia.jurnal aradean@informedia
Citiți principiile noastre de moderare aici!