În opinia sa, acesta nu are legătură cu preluarea preşedinţiei UE de către Ungaria, în contextul în care Germania şi Franţa s-au declarat împotriva admiterii României în Spaţiul Schengen. „Dacă ar fi avut legătură cu aceasta, normal ar fi ca relaţiile să se îmbunătăţească, din moment ce Ungaria are preşedinţia. Eventual, gestul de enervare s-ar fi îndreptat împotriva ambasadelor Germaniei şi Franţei.
De aceea, nu cred că are vreo legătură. Totuşi, mă miră faptul că individul sau indivizii au putut să opereze în voie. Cunosc bine ambasada, chiar dacă nu este amplasată într-o zonă ulcentrală, ci, la fel ca şi celelalte ambasade, într-o zonă mai liniştită, sunt două puncte de supraveghere, două gherete în care sunt santinele. Nu ştiu, nu pot să acuz pe nimeni” spune Kiraly Andras.(Ulterior, ambasadorul ungar a declarat că santinele sunt doar ziua, iar actul de vandalism s-a produs în cursul nopţii NN).
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!