ARAD. Cei trei agresori au fost reţinuţi de poliţiştii, iar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au propus instanţei arestarea preventivă a suspecţilor pentru infracţiunea de tâlhărie. Judecătorii au dispus arestarea preventivă pentru 19 zile a celor trei minori tâlhari. Şi asta după ce ” probatoriul administrat în cauză, până la acest moment procesual, a relevat faptul că, în data de 09.09.2013, în jurul orelor 00.40, cei trei inculpaţi minori, în timp ce se aflau pe str.Cpt.Ignat din mun.Arad, prin acte de violenţă, respectiv lovirea cu pumnii şi picioarele, au deposedat partea vătămată G.I. de un telefon mobil marca Nokia 302. Urmărirea penală continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”.
Astfel, “procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, după ce în prealabil a fost începută urmărirea penală şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală, au înaintat, în data de 09.09.2013, instanţei de judecată propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor minori D.A.D., N.F.I. şi B.D.A. (aflaţi în stare de reţinere) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. Judecătorii din cadrul Judecătoriei Arad au admis, în data de 09.09.2013, propunerea procurorilor cu privire la cei 3 inculpaţi minori, D.A.D.; N.F.I. şi B.D.A., dispunând arestarea preventivă a acestora pentru 19 de zile”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!