Și-a confecționat o țigară cu cannabis și a fost prins în timp ce o fuma. Jandarmii din Chișineu Criș l-au prins în flagrant pe C.C. în vârstă de 34 de ani, în apropierea unui local din Sântana, pe când fuma un joint . Când a văzut jandarmii, bărbatul a încercat să înghită un pliculeț de nylon în care mai avea un gram de cannabis. Echipajul de jandarmi a prins în flagrant o persoană în vârstă de 34 ani, C.C., din localitatea Sântana care, în apropierea unui local, şi-a confecţionat o ţigaretă dintr-o substanţă vegetală de culoare verde, cu miros înţepător şi cu aspect de cannabis. La vederea echipajului de jandarmi, persoana în cauză a încercat să înghită un pliculeţ de nylon cu restul din aceeaşi substanţă, dar a fost oprit la timp. În faţa dovezilor, a recunoscut că plicul găsit asupra sa, cu aproximativ un gram din respectiva substanţă, îi aparţine. La controlul corporal preventiv efectuat a fost găsită şi o cutie cu şapte foiţe pentru confecţionarea ţigaretelor , a declarat căpitatul Emilia Fînață, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.
Reprezentanții Jandarmeriei Arad au precizat că bărbatul a fost predat procurorilor DIICOT, împreună cu obiectele găsite. Bărbatul este acuzat de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
Citiți principiile noastre de moderare aici!