Conducerea Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA) a participat la Negreşti Oaş, Satu Mare, la Conferinţa naţională a Ligii Naţională a Asociaţiilor de Proprietari “HABITAT”. Pe lângă reprezentanţii organizaţiilor membre ale ligii, au mai participat reprezentanţi ai Guvernului, ai diferitelor Direcţii Naţionale, conducerea unor organizaţii internaţionale cu activităţi în domeniul locativ, din Danemarca şi Olanda.
Implică asociaţiile
„S-a subliniat că regenerarea urbană în sistem integrat presupune participarea şi consultarea cetăţenilor. Reprezentantul MLPDL, reprezentat la grad de director general, a făcut precizări privind desfăşurarea programului de reabilitate termică în ţară, care pe viitor să-şi mute centrul de greutate pe zona parteneriatelor parţial – private. Întrebat fiind de delegaţia Aradului de ce Aradul nu a fost finanţat lucrări pentru anul 2009 – privind reabilitarea termică a blocurilor -, reprezentantul Guvernului ne-a răspuns că solicitările de la Guvern pentru registrele financiare pe 2009 au fost cerute în februarie şi mai, iar Aradul nu a răspuns”, subliniază Dorina Lupşe, preşedintele ULALA.
Totodată, propunerea făcută de Liga Habitat ca din comisiile de licitaţie pentru reabilitare termică să facă parte şi reprezentanţii asociaţiilor de propietari, a fost însuşită de reprezentantul Guvernului, care a făcut promisiunea de a fi inclusă într-un act normativ.
Facturi încărcate
„Reprezentantul ANRE ne-a prezentat problemele cu care se confruntă CET-urile pe teme de eficienţă energetică şi posibilităţile de încărcare a facturilor la încălzire, nejustificate. Am informat participanţii cu tentativa primarului Aradului de a pasa responsabilitatea stabilirii preţului la gigacalorie pe seama autorităţilor de reglementare centrală, pentru a nu-şi asuma propria răspundere locală şi a dezinforma populaţia Aradului”, a declarat Dorina Lupşe.
Fără răspuns
Totodată, şi propunerea Uniunii de majorare a nivelului subvenţiei acordate de Primărie pentru a reduce astfel preţul plătit de populaţie, a fost prezentată în cadrul întâlnirii. „Am făcut cunoscută propunerea noastră de reducerea preţului la gigacalorie prin mărirea subvenţiei locale, la care aşteptăm şi în prezent un răspuns. La Cluj a fost posibilă reducerea”, informează Dorina Lupşe.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!