Alexandru Luca, eroul din cele două întâmplări, se afla acasă, când a auzit zgomote la parterul blocului în care locuiește în zona Polivalentă. S-a uitat pe geam și a văzut doi indivizi care forțau ușa unei societăți comerciale cu o unealtă. L-a alertat pe tatăl său care a sunat la 112, apoi au coborât scările pentru a-i prinde pe cei doi. Unul dintre făptași a fugit înspre malul Mureșului, iar adolescentul s-a luat după hoț.
L-am urmărit până la primul pod de pontoane care duce spre ștrand. Am văzut că a sărit pe ponton. Am stat acolo până a venit poliția , a declarat Alexandru. Polițiștii au spus că existau șanse mici să-i prindă pe cei doi hoți deoarece fiind vorba despre o tentativă de furt, urmele lăsate de cei doi au fost minime.
A prins hoți de combustibil
Ce-a de-a doua întâmplare care îl are ca protagonist pe Alexandru Luca, s-a petrecut tot în zona Polivalentă, la câteva zile depărtare de primul eveniment. Aici, în timp ce își plimba câinele, băiatul a auzit lovituri venind dinspre utilajele care lucrează la canalizarea din zona 300 (lângă podul Micălaca). Când și-a dat seama că este vorba despre doi hoți și-a anunțat tatăl care a sunat la Poliție.
Am ieșit cu câinele meu pe mal și am auzit niște lovituri venind dinspre utilaje. M-am dus cu tatăl meu spre utilaje și am văzut o mașină în care stătea o persoană. Stătea de șase . Când ne-am apropiat mai mult am văzut că făcea semne cu farurile pentru a-l atenționa pe celălalt hoț. Cel din mașină a coborât și a început să fugă. Am fugit după el. Undeva pe drum s-a întâlnit cu celălalt hoț și au făcut schimb de geci și de șepci. Le-am spus că nu are niciun rost să mai fugă pentru că vine Poliția. M-am întors la utilaje și am văzut că cel pe care l-am urmărit venea în spatele meu. Am ajuns la utilaje, la fel și individul pe care-l urmăream, iar poliția, care ajunsese deja la locul faptei l-au prins. După câteva minute au venit și cu celălalt complice, după ce le-am arătat polițiștilor în ce direcție a fugit , a povestit Alexandru Luca. IPJ Arad spune că cei doi hoți vroiau să fure combustibilul din utilaje.
Diplomă de la IPJ Arad
Cei patru indivizi sunt cercetați penal pentru faptele lor. Alexandru Luca va primi o diplomă din partea IPJ Arad, iar conducerea inspectoratului va trimite o scrisoare de mulțumire către Liceul Adam Muller Guttennbrun, acolo unde este elev Alexandru. Acesta a mai spus că nu exclude posibilitatea ca în viitor să poarte uniforma de polițist.
Citiți principiile noastre de moderare aici!