Conform tradiţiei, în ultima sâmbătă a lunii iulie absolvenţii clasei de filologie a Liceului Teoretic din Sântana, avându-l ca diriginte pe prof. Nicolae Stan şi-au dat întâlnire la Combinatul Agroindustrial Curtici.
Directorul acestui Combinat, dr. ing. Dimitrie Muscă, unul dintre absolvenţi, originar din Olari, a invitat, ca în fiecare an, pe foştii profesori şi colegi la o festivitate de suflet.
Prof. Romeo Trifa, fost director adjunct al acestui liceu, a rugat pe cei prezenţi să păstreze un moment de reculegere pentru cei opt profesori şi şase foşti absolvenţi care nu mai sunt printre noi.
Ca o concluzie, el a s-a scos în evidenţă calitatea învăţământului din perioada respectivă şi, datorită muncii, conştiinciozităţii, toţi şi-au văzut împlinite visurile şi au devenit oameni de bază în structurile unde au lucrat.
Apoi s-au depănat amintiri frumoase din anii de liceu şi toţi au reţinut ceea ce spunea filosoful american Henry David Thoreau: „Bunătatea este unica investiţie care întodeauna aduce profit”.
Din ţară şi nu numai
La întâlnire s-au prezentat aproape 20 de absolvenţi, veniţi majoritatea din Sântana dar şi din Arad, Timişoara, Oradea, Satu Mare şi chiar din Germania.
Citiți principiile noastre de moderare aici!