Cei doi vor prezenta două proiecte de iniţiative legislative, menite să vină în sprijinul tinerilor absolvenţi şi al IMM-urilor. Conservatorii arădeni vor propune ca ministerele de resort să facă demersuri pentru implementarea unei măsuri care să prevadă posibilitatea ca absolvenţii să poată plăti în primii 3-5 ani un impozit corespunzător salariului minim pe economie, indiferent de cel negociat cu angajatorii. Ar fi o posibilitate, spun ei, de diminuare a exodului tinerilor şcoliţi pe banii statului, cauzat exclusiv pe considerente de ordin financiar. A doua propunere se referă la dirijarea unei părţi a sumelor alocate pentru dezvoltarea resurselor umane către înfiinţarea de întreprinderi, pentru că deja sunt foarte mulţi beneficiari ai programelor care s-au instruit degeaba, pentru că nu au unde să se angajeze. Consiliul naţional al PC se va desfăşura sâmbătă, la Bucureşti.
La Consiliul National, cu temele facute
ARAD. În fruntea unei delegaţii de 20 de persoane, liderii PC Arad, Mircea Purcaru şi Leontin Aslău nu vor merge la Consiliul Naţional cu mâna goală.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
2
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
1
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!