ARAD. Acţiune a jandarmilor arădeni în cooperare cu inspectori ai Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, în Piaţa Fortuna, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii comercializării ilegale de produse accizabile. Astfel, jandarmii şi inspectorii au descoperit trei femei care vindeau 235 de pachete de ţigări netimbrate din Serbia, Ucraina şi Muntenegru direct din maşinile personale. În cazul unei dintre comerciante, jandarmii au aplicat o amendă record: 20.000 de lei.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Arad „pe timpul acţiunii au fost depistate trei persoane, Mihaela M., în vârstă de 28 de ani, Lucia S., de 47 de ani şi Mariana F. de 29 de ani, care ofereau spre comercializare din autoturismele proprietate personală, pachete cu ţigări de diferite mărci, netimbrate sau timbrate necorespunzător, având timbru de Serbia, Ucraina şi Muntenegru. Una din cele trei persoane a fost sancţionată cu 20.000 de lei amendă, iar în cazul celorlalte două se fac cercetări pentru stabilirea activităţi ilegale”.
„Informăm pe această cale că, în perioada următoare, jandarmii vor amplifica acţiunile pe linia prevenirii şi combaterii actelor de comerţ ilicit, respectiv a comercializării ilegale a produselor accizabile”, a declarat maiorul Emilia Fînaţă purtătorul de cuvânt al IJJ Arad.
Jandarmii au confiscat întreaga cantitate de ţigări.
CITESTE SI:
800 de pachete de tigari netimbrate gasite la Santana
Amendat pentru tigari netimbrate
Citiți principiile noastre de moderare aici!