LIPOVA. În concurs s-au înscris 13 tineri solişti vocali, care au prezentat cu talent doine şi melodii de joc de pe plaiurile arădene, timişene, maramureşene şi hunedorene. Juriului i-a fost foarte greu să aleagă pe cei mai buni dintre ei, „valoarea ridicată a tuturor concurenţilor fiind constanta acestei ediţii a festivalului”, după cum spunea preşedintele juriului, cunoscutul om de cultură Gelu Stan de la Radio Timişoara.
Premiul I a fost obţinut de Cristian Tomoni din Lugoj ( jud. Timiş);L Premiul II – Şerban Vlad din Frumuşeni (jud. Arad); Premiul III – Andreea Ursulescu din Lugoj (jud. Timiş) şi Teodora Popa-Voicu din Băiţa ( jud. Hunedoara); Menţiuni – Anca Cristina Manea din Arad şi Adrian Marius Bodea din Recaş (jud. Timiş); Premiul special oferit de Asociaţia Culturală „Floarea Dorului” Conop – Alexandra Vepreciuc, din Săvârşin (jud. Arad).
Petru Gherman, preşedintele Societăţii Culturale „Izvorul” din Lipova, organizatoarea festivalului, ne-a declarat: „Aducem mulţumiri Primăriei şi CL Lipova precum şi sponsorilor care s-au implicat în buna desfăşurare a acestui festival, care şi-a păstrat atractivitatea peste decenii şi este o rampă de lansare pentru tinerii interpreţi de muzică populară din regiunea noastră şi nu numai”.
Invitaţii festivalului
În frumosul spectacol folcloric care a urmat, numeroşii spectatori veniţi la Băile Lipova au aplaudat evoluţiile de virtuozitate ale îndrăgiţilor cântăreţi Laza Knejevici, Elisaveta Rudei, Bianca Sălăşan, Viorica Leric şi Lioara Boşcu, acompaniaţi de formaţia condusă de maestrul Anton Covaci-Tonică.Foarte apreciate au fost şi evoluţiile ansamblurilor de dansuri populare „Lipovana” din Lipova şi „Cununa Sânzienelor” din Bârzava.
Citiți principiile noastre de moderare aici!