Florin Galiş şi Ionel Ciupe au spus că Biroul Permanent Municipal va supune analiza respectivă discuţiei în Biroul Permanent Judeţean, pentru a se decide ce măsuri vor fi luate împotriva celor doi consilieri, respectiv Cristian Moisescu şi Tiberiu Dekany. La insistenţele ziariştilor, Galiş a spus că statutul prevede, în finalul procedurii, inclusiv retragerea sprijinului politic. De aici a izbucnit scandalul : Cristian Moisescu a declarat că a depus contestaţie şi că, de fapt nu se urmăreşte decât ca el să îşi piardă funcţia de consilier local, pe care Galiş şi ceilalţi o vânează de mult, cerându-i chiar să îşi dea demisia.
De cealaltă parte, preşedintele organizaţiei municipale, Florin Galiş,spune că Moisescu se scandalizează degeaba, pentru că la conferinţa de presă nimeni nu a spus o vorbă despre retragerea sprijinului politic. „Nu exista nicio hârtie în acest sens, aşa că dl. Moisescu a depus ocontestaţie la nimic. Într-adevăr, în şedinţa Biroului Politic Permanent s-a votat pentru retragerea sprijinului politic pentru domnia sa, dacă nu îşi va schimba atitutinea, dar nu a fost redactat documentul.Acum, după cele întâmplate, a fost redactat, iar în şedinţa Biroului Judeţean de astăzi va fi supus votului. dacă se va aproba, retragerea sprijinului politic va fi anunţată şi la Delegaţia Permanentă de astăzi”.
Sprijinul „cade”, scaunul rămâne
„Vreau să precizez că noi solicităm doar retragerea sprijinului politic, nu pe aceea de membru de partid. Retragerea sprijinului politic înseamnă doar faptul că nu mai reprezintă PNL în CLM, însă rămâne consilier pe mai departe.Aşadar, încă odată, nu văd de ce s-a scandalizat dl. Moisescu“, a declarat Florin Galis.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!