În piață am găsit de toate pentru toți. De la fructele și legumele aduse din alte țări, chiar și de peste Ocean, până la produse autohtone, crescute în grădinile oamenilor. Prețurile, desigur, variază în funcție de fiecare produs comercializat, însă ce am putut observa încă de la prima privire este faptul că cele autohtone sunt mai ieftine și, cel mai probabil, mult mai sănătoase. În piață puteți, de asemenea, să cumpărați de la slănină și șuncă, până la zacuscă, hrean, ardei iuți, gem și alte produse puse la borcan chiar de către vânzători. Produsele, care sunt pe cale de dispariție din cauza supermarket-urilor, par la prima vedere că sunt scoase din cămara bunicii.
Fructe și legume din import
Vă invităm să parcurgeți alături de noi prețurile fructelor și legumelor aduse preponderent din Italia, Grecia și Macedonia, ba chiar și din America de Sud, mai exact Argentina și Chile.
Portocale Grecia – 5,5 lei/kg; Pere Wiliams Argentina – 9,5 lei/kg; Grepfrut Grecia – 5,9 lei/kg; Căpșuni Grecia – 12 lei/kg; Kiwi Grecia – 8 lei/kg; Lămâie Grecia – 9 lei/kg; Castraveți Grecia – 6,5 lei/kg; Pere Italia – 9 lei/kg; Pere Argentina – 9 lei/kg; Roșii Cherry Sicilia, Italia – 12 lei/kg; Roșii Sicilia – 8,5 lei/kg; Struguri negri Chile – 18 lei/kg; Caise – 15 lei/kg; Pepene galben – 15 lei/kg; Pere Abate Italia – 5,95 lei/kg; Varză nouă Macedonia – 4 lei/kg; Vinete Italia – 8 lei/kg.
Produse autohtone, legume
În ceea ce privește legumele autohtone, prețurile sunt rezonabile și pentru toate buzunarele.
Cartofi – de la 1,5 până la 2 lei/kg; Arpagic – 12 lei/kg; Ceapă – 2 lei/kg, Nucă între 25 – 30 lei/kg; Varză – 3 lei/kg; Ridichi – 1 leu/legătură; Salată – 2 lei/buc; Lobodă – 1,5 lei/legătură; Leurdă – 1 leu/legătură; Leuștean – 1 leu/legătură; Morcovi – 2,5 lei/legătură; Salată – 2 lei/buc; Păstârnac – 1 leu/buc; Gulie – 2 lei/buc; Dovlecel – 5 lei/kg sau 1 leu/buc; Măcriș – 1 leu/pungă.
Alte produse
Slănina de casă – 18 lei/kg; Hrean la borcan – 6 lei/buc.; Vin Merlot la vrac – 10 lei/litru; Fasole boabe uscată – 10 lei/kg; Prune uscate cu sâmburi – 15 lei/kg; Frunze de ceapă pentru vospit ouă – 2 lei/pungă.
Hala Agroalimentară din Piața Mihai Viteazul
Gârteni – 44 lei/kg; Tășcuțe – 35 lei/kg; Pesmet – 4 lei/kg; Telemea uscată de oi – 20 lei/kg; Liptoi – 20 lei/kg; Urdă dulce – 18 lei/kg; Brânză dulce – 12 lei/kg; Telemea veche – 20 lei/kg; Iaurt oaie/vacă – 5 lei/pahar; Lapte – 2,5 lei/litru; Unt de vacă 30 lei/kg; Smântână – 12 lei/kg.
Citiți principiile noastre de moderare aici!