Măi Oameni, măi Oameni ! … nu auziţi?,
plâng culorile
culorile plâng
roşul cel aprins, în spectrul culorilor în primul loc aflat, cel stâng
albastrul de la mijloc
şi până la violetul cel de toporaş şi de petunie
plâng înşirate pe a luminii funie …
plâng culorile, plâng culorile
după mâna şi sufletul Maestrului, ce se juca cu ele
de parcă erau străluciri de stele …
Plâng culorile, Mişi, plâng alături de noi
sau Noi alături de ele
şi categoric, când te vom pune în groapa de lut
de pe cer vor arde şi vor cădea câteva stele
căci de pe vremea prunciei noastre aşa spuneau oamenii, când cădeau stele în nopţile de vară:
„uite cum se sting! …iar a murit cineva, iară…”
În care tablou, în care pânză pictată de tine, să te învelim acum
ca să fii primit respectuos în Lumile celelalte
aflate într-un Dincolo, lumi aflate în spaţii astrale, mai joase, mai înalte
dar poate acum şi în inimile noastre
ce te plâng
şi se strâng
căci la durere inima se strânge
ori chiar se frânge…
Oameni buni, nu auziţi cum plâng culorile?
şi plâng oraşul, străzile, pieţele, acoperişurile şi ferestrele
în care tremură lumina de soare
iar Pictorul a avut priceperea şi îndrăzneala ca peste această lumină
să mai adauge, de la El, simţire şi culoare…
Cine privirea o să ne-o mai încânte?, o să ne facă astfel mai buni şi cuminţi…
Doamne! , şi sunt abia câteva zile de când Iisus a înviat din morminţi
şi sunt abia câteva zile de când pictorul, Maestrul, Prietenul
ne zâmbea
trăia
picta
şi astfel ne iubea…
Plâng culorile, plâng de la roşu până la violet
iar noi, dacă nu plângem, macar să vorbim mai frumos şi mai încet!…
Cornel Marandiuc
scriitor
Citiți principiile noastre de moderare aici!