BODROG. Este o tradiţie foarte veche la Mănăstirea Hodoş-Bodrog din Arhiepiscopia Aradului ca, la praznicul Întâmpinării Domnului, să se săvârşească Sfânta Liturghie arhierească. Şi în acest an, cu prilejul praznicului, obştea sfintei mănăstiri a avut deosebita bucurie de a-l avea în mijlocul lor pe Înalt Prea Sfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului. La slujba arhierească au participat numeroşi credincioşi care frecventează mănăstirea.
În cuvântul de învăţătură, sub titlul „Îmbisericire”, luând temei pericopele zilei (Evrei 2, Luca 2), Înalt Preasfinţitul Timotei a evidenţiat faptul că rânduiala slujbei priveşte realitatea încorporării la viaţa Bisericii, pentru că mântuirea nu este înafară de Biserică, aşa încât nu se poate lucra fără a cunoaşte şi aplica cele legate de de Biserică, individual, în familie şi în societate fiind necesară „îmbisericirea”, încât nimeni să nu fie străin de lucrarea ei. „Ca exemplu în această privinţă este chiar prilejul pe care îl oferă Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, personalitatea lor deosebită dovedind, în istoria lumii, ce înseamnă o educaţie creştină, o moştenire transmisă prin biserică”, a menţionat Înalt Preasfinţia Sa.
Noul muzeu al mănăstirii
După finalul Sfintei Liturghii în prezenţa Înalt Preasfinţitului părinte Arhiepiscop Timotei, a avut loc sfinţirea şi inaugurarea oficială a noului muzeu al mănăstirii. Noul spaţiu a fost construit prin purtarea de grijă a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Nestor Iovan, stareţul sfintei mănăstiri.
Cele mai de preț obiecte de cult, argintării, icoane vechi, manuscrise slavo-române, care s-au păstrat în timp în mănăstirea Hodoş-Bodrog au fost expuse într-o sală ale clădirii nou amenajate. Cea mai mare parte de odoare şi obiecte de artă provine din perioada veche, adică de dinainte de secolul la XVIII-lea, perioadă în care mănăstirea a ajuns sub jurisdicţia directă a ierarhilor sârbi, observându-se o îndepărtare de linia tradiţională a culturii vechi româneşti şi o deschidere evidentă spre civilizaţia şi cultura apuseană, fapt care poate fi argumentat şi cu diferitele obiecte bisericeşti şi icoane provenite din secolele XVIII şi XIX. Toate acestea au menirea să reînvie în privirea vizitatorilor şi pelerinilor dornici de informare asupra trecutului religios şi cultural din zona mureşeană, bogăția și frumusețea de altă dată a acestui sfânt locaș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!