O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad condusă de prof. univ. dr. Cotoraci Coralia, rector al UVVG va participa sâmbătă, 19 mai, la târgul organizat, la Chișineu-Criș, de firma Maschio Gaspardo România SRL.
Reprezentanţii universităţii vor prezenta participanţilor oferta educaţională pentru anul universitar 2012-2013, serviciile oferite de către Incubatorul Tehnologic şi de Afaceri (ITA) – GOLDTECH ARAD, precum şi oportunităţile academice ale UVVG.
Un element important îl va constitui prezentarea specializării „Ingineria Sistemelor de Energii Regenerabile (ISER)”, specializare care începând cu anul 2011 funcţionează în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, Inginerie şi Informatică de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Programul de studii de licenţă ISER, cu o durată de 4 ani, curs de zi (240 credite ECTS), formează specialişti în vederea conceperii, dezvoltării şi implementării sistemelor care produc energie regenerabilă.
Târgul îşi propune să ofere informaţii cu privire la produsele şi tehnologiile din domeniul maşinilor agricole.
Consultații
Cu acest prilej, în cadrul standului UVVG, un grup de studenţi de la Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, însoţiţi de cadre didactice, vor oferi persoanelor interesate consultaţii medicale gratuite, determinarea valorilor glicemiei şi a tensiunii arteriale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!