Spectacolul de deschidere a lunii aprilie la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” va fi unul genial. „Geniul crimei”, de George Walker, în regia Antonellei Cornici, va fi pus în scenă pe 1 aprilie, duminică, de la ora 19, în Sala Mare.
Doi pungași mărunți, neîndemânatici, dar cu principii, Stevie și Rolly, eșuează în a aduce la îndeplinire cea mai grea misiune a lor de până acum: aceea de a da foc unui restaurant. Misiunea, pusă la cale de angajatoarea lor, Shirley, se complică în momentul în care în ecuație apare vicleana Amanda, fiica gangsterului care era vizat în atacul plănuit. Situațiile devin din ce în ce mai complicate, iar deznodământul poveștii este unul neașteptat. Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani.
Dacă primul spectacol al lunii este genial, al doilea va fi super. Patru zile mai târziu, pe 5 aprilie, scena Sălii Studio va găzdui spectacolul „Ai mei erau super!”, bazat pe un scenariu colectiv inspirat din întâmplările reale ale actorilor trupei. Actorii aduc în scenă obiecte și fotografii făcute în urmă cu mulți ani, când ei erau copii. Un spectacol plin de emoție, născut din amintirile actorilor despre părinții lor și despre copilăria fiecăruia dintre ei. Regia spectacolului este semnată de către Cristian Ban.
Citiți principiile noastre de moderare aici!