Primul dintre ele este REVIZORUL, de N. V. Gogol, în regia lui Laurian Oniga, ce va fi prezentat sâmbătă seara, de la ora 19,00, în sala mare. „Este o punere în scenă a unui Gogol uimitor de actual, care se suprapune perfect peste tot ceea ce azi ne înconjoară. Ceea ce acest spectacol vrea să scoată în evidenţă cu asupra de măsură este imensa, nemărginita, nemuritoarea prostie care învăluie minţile; o delăsare a fiinţei, obnubilare a conştiinţei. Asistăm astfel, la o adevărată metafizică a prostiei, la o plonjare până în cele mai adânci straturi ale imbecilităţii.” – scrie criticul Eugenia Sarvari despre acest spectacol arădean care a avut premiera în vară, la închiderea stagiunii trecute. Un REVIZOR universal valabil, dar pliat perfect pe realitatea noastră cotidiană, cu personaje… de recunoscut, un REVIZOR – oglindă, dacă doriți, foarte pertinent și, poate tocmai de aceea, iubit și apreciat de public.
Duminică seara (tot de la ora 19,00 și tot în sala mare) vine rândul unui alt spectacol ce face săli pline și care, la final, îi ține pe actori minute în șir la aplauze: DUSCH(I) CU PRESHU`, după PREȘUL lui Ion Băieșu, o comedie muzicală pusă la cale și orchestrată (a se citi regizată) de Nicolae Mihai Brânzeu. Părtași la această producție ce și-a atins încă de la prima ieșire la rampă țelul (acela de a ajunge la inimile spectatorilor și de a-i binedispune) mai sunt, pe lângă actori, compozitorul Cari Tibor și coregrafa Maura Cosma. Jocul actorilor, muzica, dansurile, interpretările live – toate sunt ingredientele unui spectacol binevenit într-o duminică seara în care orice spectatori dorește să se simtă bine în compania unor actori extraordinari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!