ARAD. Fuziunea dintre expresia datorată harului creator şi forţa de exprimare a acestui har (aflată tot in posesia creatorului) a generat EXPRESIVITATEA MUZICII.
Retorica definită ca artă de a vorbi bine, de a scrie bine, poate primi şi definire în zona artisticului, aceea de a interpreta bine. În acest sens limbajul artistic are mai mare putere de a delecta auditorul decât cel verbal,
Genul programatic permite instrumentelor să aibă un discurs muzical asemeni unor personaje reale actoriceşti, iar apelul la parafrază induce ideea a doi actori în discurs retoric.
Adrian Suciu, muzician complet, pianist rafinat, care posedă o tehnică impecabilă, a reuşit în recitalul din seara zilei de 4 noiembrie să ne prezinte o concepţie nouă a ideii de recital, anume cel axat pe o tematică prestabilită.
Atent la fiecare sunet, a dat viață repertoriului lisztian, scoțând în evidență frazele muzicale pline de expresivitate, printr-o execuție naturală, plină de fantezie și culoare.
Datorită inteligenței aparte, a siguranței și nu în ultimul rând a sensibilității de care a dat dovadă, pianistul a reușit să creeze o atmosferă aparte ce te-a scos din iureșul cotidianului.
La o atentă recitire a pieselor alese, ne simţim datori să subliniem fineţea cu care s-a punctat anul aniversar Verdi-Wagner, iar prin impecabila execuţie tehnică am „simţit“ prezenta lisztiană – din nou – in vibraţia sălii de concert a Palatului Cultural arădean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!