Șoferița aflată la volanul mașinii s-au ales doar cu sperietura și cu… o amendă.
„În ziua de 7 aprilie a.c., în jurul orei 11:56, o arădeancă de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Petru Rareș, a intrat în coliziune cu 3 piloni și ulterior cu un gard. Evenimentul s-a soldat exclusiv cu pagube materiale, iar testarea cu aparatul alcooltest a indicat că șoferița nu se afla sub influența alcoolului. Totodată, aceasta va fi sancționată contravențional conform O.U.G 195/2002, privind regimul circulației rutiere”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Conform informațiilor noastre, șoferul a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina sub parapetul verde de pe marginea podului. Ca de obicei în cazul accidentelor sau tamponărilor de pe podurile din municipiu, mașina a trecut „ca prin brânză” prin parapetul galben dintre partea carosabilă și spațiul destinat pietonilor.
Din fericire, evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale și o sperietură pentru șoferul mașinii.
Trimite articolul
XTrebuie sa moară oameni pt a se monta parapeti conformi?
-
Din pacate doar asa se rezolva unele lucruri in tara asta.
-
Au murit deja oameni dar “ parapetii” galbeni sunt tot acolo
-
-
OARE ce parapeti ar ține la zmeii din Arad ? DACĂ circuli și cu 50 pe pasaje unde e 30,ești claxonat și injurat până la Adam și Eva!
Stau în zonă și mereu acolo e “concert” de frâne,mai ales dimineața!-
Asa este, dar parapetii ar putea proteja pietonii sau chiar alte masini care circula in zona, zmeii si inconstientii s-ar opri in acestia in loc de a rani sau chiar omora oameni nevinovati.
-
Comentezi doar să te afli în treabă. Rahații ăia de parapeți și dacă intri cu 10 la oră în iei, se rup
-
Bine ai spus Lucas, parapetii sunt doar pentru decor,are cineva impresia ca sunt si functionali? vedeti-va de treaba oameni… aia sunt amplasati pentru decor ,estetic arata bine cu ei…
-
-
Eu eram sigur ca e pasaj … se mai inseala omul.
OARE ce viteză o fi avut de a pierdut controlul ???Legală sigur,nu! Acolo se “coboară ” în draci și dimineața de se aud scârțâituri de frâne că sunt mașini în coloană!
-
cum te intitulezi-dracula sau ce heroglife?mne batite.
-
Acolo sunt si linii de tramvai si daca nu esti atent te fura directia,problema sunt acele asazise glisiere ,care de acea sunt puse sa poti sa aluneci pe ele nu sa intri in decor.
Lasati sa pice in jos toti nebunii de pe poduri ca daca nu mor ei, mai tarziu ne omoara ei pe noi. Nu ne traba parapeti numai soferi care stiu sa conduca constiincios.
Numa la drum era atenta cucoana. Nu avea telefon, nu avea tigara, nu avea cafa sa le manuiasca pe toate 3 deodata. Sau rujat in mers, ca la semafoare femeile nu pot sta locului fara sa nu faca ceva….
-
Si restul de accidente facute de barbati (care sunt mult mai multe) de ce apar?
Mai uita-te prin trafic si vei vedea ca majoritatea care conduc haotic, nubrespecta legile, se baga in depasiri fara motiv, si sunt agresivi in trafic sunt… ghici ce… barbati.
Dar pe aceia nu ii vezi, ca probabil sunt ca tine. Asa ca atunci cand vezi o femeie ca greseste urla misoginul din tine.
Locuiesc in sartierul Gradiste. Zilnic circul pe acest pod, niciodata nu mi s-a imtamplat sa trec peste pod cu masina sa nu fiu depasit cu 60-80 km/h . Politie nu avem in Arad,, haosul el acasa. In continuare la intersectia Podgoria, smecherii circula pe banda , la sens giratoriu, forteaza stanga,, prostii asteapta la semafor. Asta e Romania educata Care are pretentii de Schengen.
Nu era beata. Asa este ea, conduce ca o beată.
interesant ca era parapet bun inainte de modernizare pe ambele viaducte