ARAD. De câteva săptămâni, lucrările la liniile de tramvai dintre stațiile Confecții și Căpitan Ignat s-au intensificat. Acum, se lucrează chiar la intersecția străzilor Ac. Dr. Aurel Ardelean și Liviu Rebreanu, la stația de tramvai cu sensul spre UTA. La orele de vârf, este un adevărat calvar în această intersecție, un chin al șoferilor. Nu o dată, tamponările au fost la un pas să se producă.
Azi, la ora 13.25, inevitabilul s-a produs. Două utilaje care aveau treabă cu lucrările staționau și obturau destul de mult vizibilitatea celorlalți șoferi, care veneau dinspre cartierul Confecții, pe strada Liviu Rebreanu. Dar, asta nu a fost suficient pentru doi șoferi, unul de pe o utilitară, înmatriculată în Bihor, și altul la volanul unui un autoturism cu numere de Caraș Severin. Utilitara a încercat să vireze la dreapta, iar autoturismul credea că se poate strecura printre aceasta și cea care servea la lucrări. Ghinionul a făcut ca lucrurile să nu se coordoneze, iar tragedia a fost la un pas de a se produce, șoferul autoturismului din Caraș Severin scăpând ca prin minune de la a fi strivit.
Imediat ce s-a dat jos din autoutilitară, șoferul s-a luat cu mâinile de cap, nu i-a venit să creadă ce a făcut, l-a întrebat – și prin gesturi,- pe tânărul care conducea autoturismul, ce caută lângă el. Acesta a pus mâna pe telefon, cel mai probabil să anunțe tamponarea, una care se putea dovedi mult mai gravă, dacă ne uităm cum arată partea din stânga față a mașinii, acolo unde era șoferul.
Pentru a vă da seama ce nebunie e în intersecție, e suficient să urmăriți cum cinci mașini (!) apar în aceeași fotografie, trei pe un sens, una pe celălalt, iar autoutilitara care servea la lucrări era și ea staționată în zonă. Interesant, nu?
Trimite articolul
XPolitia locala sa dirijeze ca de aia o platim! Ms
asta nu-i din cauza lucrarilor,nesimtire in trafic, ce cauta ala sa se strecoare pe linga autotren? a fost chior ?nu a vazut ca semnaliza dreapta?
-
Ai fost acolo sa vezi fmm de om! Dacă nu ai fost acolo taci ca vorbești aiurea! Era in fata tirului așteptând sa îl lase cineva sa treacă și tiru a venit pe contrasens depasindul și urcându-se pe el ca tiru a vrut sa faca dreapta! Nu va mai dați atâta voi cu părerea când poliția a fost acolo și vinovat a fost tiru!
De pagubele de la retelele de canalizare si alimentare cu apa de ce nu scrieti ? Firmele constructoare, abilitate de Primaria Arad le distrug, le defecteaza, iar Compania de Apa Arad trebuie sa le remedieze pe banii lor !De ce nu sunt puse la plata firmele constructoare care au castigat licitatiile en-fanfare cu ajutorul lui Bibart /
-
Pt ca sunt firme de casa!
Am solicitat primarie de doua ori telefonic prezenta politie si repararea semafoarelor dar cine sa ne audadimineata nu se poate trece pe trecerea de pietpni cu copii in brate dar pe cine sa intereseze bibi nu are numa rond de seara ziua il doare undeva ca nu e campanie electorala si nu contam punct.
Politia locala dădea amenzi ,săptămâna trecută pentru parcari la 5 metri de intersecția respectiva,și nu vedea ca intersecția era blocata !E mai simplu sa stea pe telefon în Duster decât sa-si facă treaba!
Lucrarile ca lucrarile da’ cercopitecul ala ce cauta sa se strecoare pe langa autoutilitara? Nu poti merge odata prin oras sa nu dau de smecheri de astia. O fi crezut prostul ca utilitara poate frana instant sau ca soferul are vizibilitate maxima sa stea cu ochii dupa toti martafoii.
Am trimis hartie si solicitare pe ema-il catre primarie ca la respectiva intersectie sa fie montati piloni de dilimitare pe linia continua situata la intrarea de pe strada Liviu Rebreanu. Acolo sunt multi studenti cascati care ies din campus si vireaza la stanga direct peste linia continua fara a mai tine cont de regulile pentru circulatia rutiera. Astfel ca daca comisia de sistematizare nu monteaza balizajul pe axul drumului pe toata linia continua, v-or avea multe tamponari pe constiinta si asta fiindca eu unul nu am sa mai feresc absolut nici un autoturism. O sa intru cu 50 km/h prin intersectie si pe care il lovesc aia e, asigurarile ma v-or despagubi fiindca v-a fi vina celor care ies din campus si vireaza stanga pe linia continua.
-
Confecții*
Comentați nu mai să sune, băiatul cu numere de CS era pe banda 1 cea ce iti permite sa votezi dreapta, iar cel cu Iveco era pe banda 2 sunt pt dreapta făcea, adevărat că e mai lung are nevoie de unghi, dar nu mai comentați că mașina mică era vinovată când ea era pe.banda 1!
-
Acolo e o banda…nu 2
-
asa e , marcaj este doar pentru o singura banda dar loc pentru 2, faptul ca se trag langa linia continua cei care merg inainte sau fac la stanga ca sa poata merge la dreapta cei care doresc e alta poveste dar nu sunt marcate 2 benzi, doar vreo 3 masini incap pe banda asa in paralel ca apoi se ingusteaza catre statia de taxi, greu de dovedit cine e de vina fiind o singura banda cu 2 randuri de masini in paralel stand la coada. oricum ciudat cum s-a incadrat cisterna, ca sa faca la dreapta si asa aiba si unghi de viraj putea sa mearga pe mijlocul benzii si nu avea nimeni loc sa treaca prin dreapta lui (asta daca a ajuns primul la intersectie) sau daca a ajuns ulterior si erau deja masini in paralel pe banda(vreo 3 care faceau dreapta) trebuia sa astepte randul nu sa se incadreze catre inainte/stanga si sa faca dreapta peste cei deja incadrati acolo
-