Destinat tinerilor profesioniști ai filmului documentar, laboratorul abordează practic relația dintre componenta tehnică și cea artistică a documentarului creativ de cinema în cadrul unor ateliere intensive cu mentori recunoscuți la nivel internațional.
Sunetul de film
Lansat în 2016 în cadrul Festivalului de film documentar fARAD, acesta are un profil unic în România, parțial modelat după laboratoarele de la Sundance, Independent Filmmaker Project și IDFA. Laboratorul include sesiuni de feedback cu invitații speciali ai festivalului privind proiectele în dezvoltare ale participanților și un atelier practic având ca temă „Sunetul de film documentar ca parte din viziunea creativă”, susținut de Dana Bunescu, unul dintre cei mai importanți monteuri și designeri de sunet ai noului val din cinematografia românească. Înscrierile se vor face până la data de 4 septembrie, prin intermediul siteului www.farad.ro.
Trainerii anteriori
„Participanții vor avea posibilitatea de a accesa informații de ordin tehnic, dar și o întreagă rețea de sprijin profesional, sub îndrumarea unor profesioniști din comunitatea națională și internațională a documentariștilor. Printre mentorii participanți la cele trei ediții anterioare se numără regizorii Magnus Gertten (Suedia), Pascale Lamche (UK), Vaishali Sinha și Edin Velez (SUA), Alexandru Belc, Titus Muntean și Vlad Petri (RO), monteurul Erin Casper (SUA), producătorii Steven Lake (UK) și Bianca Oana (RO), alături de echipa creativă a festivalului”, spun organizatorii fARAD – Asociația Film ETC, 111 Film, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cutlură Arad.
Președinte al festivalului este Corina Șuteu, iar director artistic al ediției 2019 va fi grecul Dimitris Kerkinos, care i-a luat locul Monei Nicoară, cea care s-a ocupat – alături de Mihai Chirilov – de selecția documentarelor fARAD.
Citiți principiile noastre de moderare aici!