ARAD. E forfotă mare în aceste zile, în cele mai vechi sere din Arad. E o afacere de familie care, în curând, va împlini 100 de ani. Alois Weil, cel mai bătrân florar din ţară, spune că îşi păstrează vitalitatea datorită faptului că este înconjurat de flori. Zeci de mii de fire umplu serele până la refuz, pregătite de Ziua Îndrăgostiţilor.
În sere, munca a început din toamnă, pentru ca lalelele şi zambilele să înflorească în prag de primăvara. Bulbii se pun în septembrie, se acoperă cu nisip iar apoi se face căldură ca să înflorească acum. Zilele acestea, mirosul de primăvară a umplut toate încăperile serelor iar clienţii nu se lasă aşteptaţi. Un fir de zambilă costă aici doar 5 lei, însă pe drumul spre piaţă preţul creşte chiar şi de trei ori. Comercianţii vin să se aprovizioneze de aici pentru că florile sunt ieftine şi frumoase.
Afacerea de familie este una sezonieră. Dupa Ziua Îndrăgostiţilor, 1 şi 8 Martie, serele intră în repaus, până la primăvara viitoare, când se vor umple, din nou, cu flori pentru îndrăgostiţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!