S-a trecut la facturarea aferentă lunii martie a tarifelor de salubritate menajeră, factură diferită, însă, de lunile anterioare. Informaţia ne-a fost furnizată de SC Polaris M Holding, firma care se ocupă de salubritatea menajeră din municipiu şi de colectarea tarifelor aferente acestui serviciu. Reprezentanţii societăţii au ţinut să precizeze faptul că factura aferentă acestei luni este diferită de cea a lunilor trecute „ca urmare a majorărilor impuse de societatea care administrează groapa de gunoi a Aradului – SC ASA Servicii Ecologice SRL”.
Tot SC Polaris M Holding precizează că societatea nu a trecut la majorarea nici unui tarif care ţine direct de activitatea sa: „În factura lunii aprilie se vor regăsi, ca atare, tarifele neschimbate percepute de societatea noastră pentru precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor şi tarifele majorate impuse de SC ASA Servicii Ecologice SRL pentru depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi a Aradului.
Acest ultim tarif a fost aprobat prin hotărârea CLM Arad nr. 35 din 6.02.2012 privind reglementarea activităţii de salubrizare menajeră în municipiu, şi are efect şi asupra societăţii noastre, în condiţiile în care SC Polaris M Holding şi-a asumat, din 1 august 2011, în faţa Primăriei Arad şi a Consiliului Local Municipal, şi obligaţia colectării tarifului de depozitare a deşeurilor”.
Detaliile
Arădenii sunt informaţi asupra faptului că, „în factura emisă de societatea noastră se vor regăsi tarifele nemodificate practicate de SC Polaris M Holding pentru precolectare, colectare şi transport deşeuri menajere aferente lunii martie, cât şi tariful de depozitare mărit impus de ASA Servicii Ecologice, plus o diferenţă pentru lunile ianuarie şi februarie 2012, corespunzătoare acestui ultim tarif”.
Ajutorul
Tot în comunicat se precizează că „angajaţii SC Polaris M Holding stau la dispoziţia arădenilor, la sediul comercial al firmei, cu toate actele şi informaţiile necesare, pentru posibilele neînţelegeri privitoare la modificarea acestui ultim tarif şi la facturile emise”.
Tarifele
Potrivit hotărârii 35 din 6.02.2012, începând cu ianuarie 2012, tariful pentru precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale este de 2,69 lei/ persoană/lună fără TVA pentru persoane fizice şi de 49,59 lei/mc fără TVA pentru persoane juridice, iar tariful pentru depozitarea deşeurilor menajere de 0,54/euro/lună fără TVA pentru persoane fizice şi de 9,95 euro/mc fără TVA pentru persoane juridice. Tariful impus de SC ASA Servicii Ecologice SRL pentru depozitarea deşeurilor menajere colectate de la populaţie şi a deşeurilor provenite de la agenţi economici, începând cu prima lună a acestui an, este de 22,11 euro/tonă fără TVA.
JA- A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!