„Aşa se mănâncă la noi, în Sântana, fiți atenți!” – este mesajul care însoţeşte un scurt video postat pe o reţea de socializare. Filmarea a fost făcută marţi, la langoşeria PFA Costea Ramona, situată în centrul oraşului Sântana şi ne prezintă discuţia dintre vânzătoare şi o cumpărătoare, după ce clienta achiziţionase mai mulţi langoşi din care unul era plin cu viermi.
„Sunt viermi sau nu sunt viermi?” – o întreabă clienta pe vânzătoare, arătându-i langoşul în care mişună larvele. „Ce facem, ne îmbolnăvim?” – continuă cumpărătoarea, în timp ce vânzătoarea vrea să ia langoşul înapoi, sugerând că ingredientul cu probleme ar fi caşcavalul. Până la urmă, clienta îi pune pe tejghea toţi langoşii cumpăraţi, cerându-şi banii înapoi şi ameninţând că anunţă Poliţia.
Odată ce filmarea a fost făcută publică, autorităţile nu au ezitat să intervină în acest caz. Gheorghe Iancu, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Arad, ne-a declarat că nu a fost primită nicio plângere legată de situaţia de la Sântana, dar că instituţia se sesizează în urma articolului din Jurnal arădean/ Aradon şi va acţiona în consecinţă. Şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor s-a autosesizat şi va începe o anchetă. De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică Arad intervine în acest caz şi va trimite la faţa locului o echipă de inspectori să facă verificări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!