Șerban Foarță este cunoscut, mai ales nostalgicilor perioadei Blues, pentru textele Formației Phoenix.
Este, de asemenea, cunoscut pentru zecile de volume de poezie, proză, traduceri, dramaturgie, pamflet și artă plastică. Posesor a numeroase premii pentru literatură, de curând a fost distins cu Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia pe anul 2012, acordat de revista Observator Cultural. Pasajele sale din volumul Eșichier sunt de un rafinament stilistic rar întâlnit, iar frumusețea imaginilor care ilustrează cartea este incontestabilă. Șerban Foarță rămâne în continuare același scriitor-maestru al scrisului în filigran.
Lia Faur este poetă si predă Limba și literatura română la Arad. Este la al doilea volum de versuri și tot la al doilea volum de dialoguri cu scriitori consacrați. Mărturisește că a lucrat la această carte pornind de la conversațiile telefonice cu Șerban Foarță, care, mai apoi, au devenit texte scrise. Volumul s-a născut pe mail, prin mesaje mai scurte sau mai divagante, ca într-un fel de ”à la recherche du temps perdu ”. Experiența nu a fost ușoară, dar ”călătoria” în lumea unui scriitor de talia lui Șerban Foarță a fost fascinantă, și vă invită să o urmați.
Citiți principiile noastre de moderare aici!