Programul Regional Vest 2021-2027 a fost lansat oficial, cu ajutorul unei holograme, în fața a aproape 200 de invitați.
ARAD. O lansare futuristă, o lansare care dă startul finanțărilor pentru următorii ani în Regiunea de Vest. Vorbim de Programul Regional Vest, prin care Agenția de Dezvoltare Vest și-a propus să ajungă la 2 miliarde de euro investiți în fondurile de dezvoltare ale regiunii, să contribuie la dezvoltarea primului unicorn din Regiunea Vest, iar întreaga zonă să devină un hub de inovare și tehnologie cu o populație de peste 2 milioane de locuitori.
Pariul pus pe inovare
„Inovarea este pariul pe care Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest mizează pentru ciclul financiar 2021-2027, lucru scos în evidență încă de la lansarea oficială a Programului Regional Vest. Povestea programului a fost spusă de o hologramă, care a trecut în revistă parcursul de aproape 24 de ani al ADR Vest și a explicat creșterea de care a beneficiat Regiunea Vest în această perioadă, datorită programelor finanțate din fonduri europene”, au transmis reprezentanții ADR Vest.
1,18 miliarde de euro vor ajunge în regiune prin Programul Regional Vest, cel care deschide porțile descentralizării din România; iar aproape un sfert din buget va fi investit în zona de inovare și digitalizare.
De la țevi la inteligență
„Vrem să ieșim din paradigma <asfaltăm și băgăm țevi în pământ> și să mergem către a atrage în regiunea noastră inteligență, oameni creativi care să genereze idei noi și care să facă din regiunea noastră una dintre primele regiuni din această parte a Europei din punctul de vedere al creativității și competitivității. Îmi doresc din suflet ca anul 2030 să găsească regiunea noastră la peste 90% din nivelul de dezvoltare al mediei Uniunii Europene”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest.
„Este o mare șansă de care trebuie să profităm în perioada următoare. Vom investi și în infrastructură, așa cum vom investi în mobilitate sau în turism. Dar inovarea și cercetarea sunt esențiale pentru ca regiunea să se dezvolte armonios și sustenabil.
Vom avea un hub de inovare în regiune, centre de creativitate în fiecare județ, un accelerator de afaceri și un fond de capital de risc. Am gândit o strategie coerentă, în raport cu nevoile regiunii și la aceste proiecte mă uit cu cea mai mare speranță de a crea dezvoltare”, a spus Sorin Maxim, directorul ADR Vest.
Fonduri europene în Metaverse
„ADR Vest duce fondurile europene în Metaverse. Programele regionale sunt primele aprobate și gata de lansare, ceea ce nu se poate spune încă despre programele naționale – nu este o critică, ci o confirmare a faptului că această descentralizare a fost o decizie inspirată. Nu mă mir că în regiunea Vest nivelul de ambiție este înalt și nici că inovația este laitmotivul și viziunea pe care vreți să construiți și cu siguranță că vom putea să atragem cel mai important capital în regiune – și nu e vorba numai de asfalt sau de eficiență energetică, ci de inteligență, creiere și resurse umane”, a spus Roxana Mînzatu – secretar de stat în Cancelaria Primului-Ministru.
Un moment simbolic al lansării oficiale a fost semnarea unei declarații prin care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și ADR Vest se angajează la o colaborare susținută și pro-activă, pentru a asigura implementarea fondurilor europene destinate regiunii Vest, „astfel încât să sprijine transformarea acesteia într-o regiune competitivă la nivel european, capabilă să atragă și să capitalizeze investiții, asigurând o calitate ridicată a vieții cetățenilor săi.”
Regiunea Vest, cea mai urbanizată
„Este un moment istoric – momentul în care Programul Operațional Regional se descentralizează și este adus mai aproape de nevoile cetățenilor din regiune. Regiunea Vest este cea mai urbanizată din România, după București-Ilfov, iar acum va avea proiecte și investiții adaptate acestei caracteristici”, a apreciat Carmen Moraru – secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
„Acești 1,18 miliarde de euro vor îmbunătăți viața regiunii și vor face regiunea mult mai competitivă. Vorbim despre nevoia fiecăruia dintre noi de a contribui la orașe mai smart, la reziliență energetică, vorbim de un mediu economic mai sănătos și de o infrastructură educațională mult mai bună. E un exemplu de bune practici, pentru că nimeni nu știe mai bine decât dumneavoastră care sunt nevoile acestei regiuni, iar această descentralizare de fonduri europene la nivel regional înseamnă un transfer de competențe, și, în același timp, și un transfer de responsabilități”, a spus Alina Gorghiu, președintele Senatului României.
De la un an la trei luni
„Vrem să fie ca atunci când am trecut de la telefonul cu 24 de butoane, la cel cu unul singur. Ne dorim ca în loc de patru etape să avem una singură la evaluare; în loc de un an, procesul să dureze trei luni și ne dorim ca orice document produs de beneficiar, pe care acesta și-l asumă, să nu mai trebuiască să treacă printr-un ciclu suplimentar de verificare”, a explicat Sorin Maxim.
ADR Vest va lansa spre consultare primele patru ghiduri de finanțare încă de luna viitoare. Începând cu anul 2023, vor fi publicate lunar ghiduri noi, iar în plus va exista un calendar care va anticipa apelurile cu șase luni înainte de lansarea acestora.
Citiți principiile noastre de moderare aici!