BUCUREŞTI. Vineri și sâmbată, 13 și 14 septembrie, începând cu ora 11:30, Editura Litera și METRO Cash & Carry România vă invită la lansarea Disney English, o colecție de povești clasice însoțite de CD audio, în lectura Margaretei Pâslaru. Evenimentele vor avea loc în magazinele METRO Berceni (13 septembrie) și METRO Militari (14 septembrie), în zona de carte a acestora. Ambele evenimente sunt acțiuni din campania „Pregătește-te de școală”, organizată de METRO Cash & Carry România.
La eveniment, invitat de onoare va fi Margareta Pâslaru, îndrăgita actriță care a dat glas minunatelor personaje jucând rolul povestitorului. De asemenea, și Oana Sîrbu va intra alături de participanţi în lumea copilăriei și va vorbi despre importanța cărților pentru copii.
Evenimentele vor fi interactive: copiii sunt invitați să se joace și să citească, să asculte fragmente din povești în lectura Margaretei Pâslaru, să participe la concursuri și să obțină autografe. Sunt invitaţi, așadar, la joc, copii, părinți și bunici, dar și pe toți cei care își doresc să intre în minunata lume a copilăriei!
Editura Litera combină învăţarea şi dezvoltarea inteligenţei copiilor prin joc, alături de poveștile Disney. Această serie de cărţi va îmbunătăţi nu numai engleza copiilor, dar şi capacităţile lor de recunoaştere, observaţie, decizie, memorie, raţionament, deducţie, conversie, calcul, conexiune etc. Fiecare carte are șase etape care abordează o temă comună. Fiecare etapă conţine jocuri noi şi interesante, a căror complexitate crește treptat. După terminarea fiecărui joc, copiii pot primi o recompensă simbolică pentru rezultatele obținute, sporind astfel interesul celor mici, care se vor simți mândri de realizările lor și vor fi mai interesați de aceste activități.
Citiți principiile noastre de moderare aici!