Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a primit joi, 26 mai 2016, vizita de excepție a renumitului prof. dr. med. h.c. Stefan Hell, personalitate științifică marcantă, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2014, director al Institutului de Chimie Biofizică „Max Planck”, din Göttingen, şef al Centrului german de cercetări în domeniul cancerului din cadrul Universităţii din Heidelberg. Prof. dr. med. h.c. Stefan Hell s-a aflat pentru a doua oară în vizită la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, după ce, în anul 2012, a fost distins cu înaltul titlu de Doctor Honoris Causa al UVVG.
Reîntâlnirea profesorului Stefan Hell cu membrii corpului academic al Universității și mai ales cu studenții a avut loc în Aula „Magna Universitaria” din incinta Campusului Universitar „Vasile Goldiș”, în prezența prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității, Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu”, reprezentanţi ai autorităților publice locale, cadre didactice, masteranzi și doctoranzi.
În deschiderea importantului eveniment, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiș”, a precizat: „Primul mandat l-am început cu distincţia de Doctor Honoris Causa acordată domnului profesor Stefan Hell și am rămas impresionată de modestia, de felul de a fi al domniei sale şi frumoasa familie. De aceea, dorim să marcăm din nou acest moment cu o distincție mai aparte, pentru oamenii care ne sunt aproape şi pe care îi prețuim, prin acordarea laureatului Premiului Nobel pentru Chimie a Plachetei de Aur a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad”.
Prof. dr. med. h.c. Stefan Hell a susținut prelegerea „Secretele unei cariere de succes” și a vizitat Institutul de Ştiinţe ale Vieţii și Centrul de Studii Germanice ,,Friedrich Schiller” din cadrul UVVG. „Aradul este orașul în care m-am născut și este parte a identității mele. Sunt foarte bucuros să văd că Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” este pe un drum foarte bun, al cercetării științifice. Sunt interesat să văd dezvoltarea Universității, iar în anii viitori îmi doresc să o ajut, pe această cale, de cercetare ştiinţifică, care este foarte importantă”, a declarat prof. dr. med. h.c. Stefan Hell, laureatul Premiului Nobel pentru Chimie.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, a subliniat: „A fost o zi de sărbătoare pentru întreaga comunitate arădeană. Privirile întregii țări au fost ațintite asupra acestei personalități, care a adus onoare României, care a fost decorat de către președintele țării. L-am cunoscut de mai mult timp și prima noastră întâlnire a fost în Africa de Sud, unde eram prezent la un simpozion de biologie celulară și moleculară alături de profesorul Crăciun. Atunci am apreciat personalitatea remarcabilă și perspectivele pe care le va aduce în știință domnul profesor Stefan Hell, directorul Institutului „Max Planck”, unul dintre cele mai mari și renumite institute din lume. S-a apropiat de noi, ne-a auzit vorbind românește și a spus: „Şi eu cunosc limba română” – și de atunci am avut o relaţie permanentă. În anul 2012, Senatul Universității i-a acordat distincţia de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș”. Am spus atunci, în Laudatio, că avem în fața noastră un viitor laureat al Premiului Nobel, iar evoluția lucrărilor domnului profesor Stefan Hell sunt foarte aproape de o mare descoperire. Nu o știam atunci, dar am intuit. Profesorul Stefan Hell a reușit să facă o descoperire excelentă pentru știință și în special pentru medicină și să răstoarne un concept, care a stabilit o anumită limită de rezoluție pentru microscopia confocală, care permite interpretarea fenomenului biologic la limitele cele mai înalte. Vizibilitatea celulei a prins noi limite, deci avem o nouă perspectivă, prin introducerea microscopiei de super-rezoluţie, care deschide posibilităţi noi de observare a activităţii intracelulare la nivel molecular, revoluţionând astfel ştiinţele medicale şi biologice, în deosebi în domeniul cancerului, unde nanoscopia aduce noi speranţe atât în combaterea cancerului, cât și a altor boli. De aceea, dorim să colaborăm cu domnia sa, iar proiectele pe care le avem în desfăşurare şi vizita pe care a făcut-o la Institutul de Științe ale Vieții ne dau mari speranțe într-o posibilă colaborare cu excelența sa, care a acceptat calitatea de Preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Ştiinţe ale Vieţii din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad”.
În semn de înaltă prețuire față de activitatea și realizările științifice ale distinsului prof. dr. med. h.c. Stefan Hell, Senatul Universitar i-a acordat cea mai înaltă distincţie a Universității Placheta de Aur, însoțită de Brevetul care atestă distincția acordată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!