„Mozart, pentru juriști … și nu numai” este denumirea unui eveniment organizat în Aula Cicio Pop a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Avocatul Paul Popovici, cadru universitar în cadrul Facultății de Științe Juridice a UVVG a dorit să ofere asistenței o altfel de lecție de educație juridică, din perspectivă muzicală.
„Mozart pentru juriști este o încercare de a apropia cultura de studenți și nu numai de studenți, ci de publicul larg iubitor de artă, iubitor de muzică. „Mozart pentru juriști” a plecat de la o idee pe care mi-a sugerat-o doamna grefier Mariana Olaru, aceea de a vorbi studenților despre Mozart. Dar cum să vorbești studenților la Drept despre Mozart când obiectul lor de studiu nu e muzica. Și atunci, fiind cel mai versatil, mai complex compozitor, am putut sa mă apropii de studenți cu ilustrarea unor noțiuni a dreptului de autor cu creația lui Mozart. Acesta este de fapt mesajul acestei acțiuni”, a declarat conf. univ. Paul Popovici, organizator al evenimentului.
Evenimentul, caracterizat prin eleganță și rafinament, în acordurile lui Mozart, s-a desfășurat în prezența rectorului UVVG, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci și a conducerii Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Proiectul, inițiat și desfășurat cu succes la Arad, se dorește a deveni un eveniment periodic, organizat și în incinta filialei UVVG din Satu Mare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!