Scopul final al educaţiei îl constituie dezvoltarea copilului pentru a se putea manifesta ca subiect social activ. Acest lucru devine posibil in momentul in care familia in care traieste copilul, scoala la care invata si comunitatea prin actiunile sale il fac sa se simta protejat si sa isi dezvolte intr-un mod armonios si sigur personalitatea. In conditiile in care societatea in care traim se confrunta cu probleme greu de solutionat: somaj, venituri reduse, droguri, violenta etc, institutiei de invatamant ii revine rolul de a întări educaţia copiilor şi tinerilor, de a susţine familia şi implicit de a contribui la îmbunătăţirea climatului social al comunitatii.
Institutia de invatamant fiind considerata principala instanţă de socializare a copilului, integrarea şcolară reprezintă o particularizare a procesului de integrare socială a acestei categorii de copii, proces care are o importanţă fundamentală în facilitarea integr?rii ulterioare în viaţa comunitară prin formarea unor conduite şi atitudini, a unor aptitudini şi calităţi favorabile acestui proces.
Pornind de la ideea de socializare a copilului si rolul acesteia in formarea lui ca individ, preocuparea si deschiderea inspre nou si schimbare si tinand cont de aportul formativ- educativ al activitatilor in parteneriat, Gradinita Vanda-MontessoriArad a organizat impreuna cu Gradinita PP 22 din Arad, un eveniment care sa marcheze Ziua de 1 Decembrie.
„Ne miram de atasamentul fata de simbolurile nationale la englezi, americani, francezi etc. E simplu: au fost educati in acest fel. La noi, adultii avand problemele cotidiene si amintirile simbolurilor-impuse, au demonetizat pana la diluare conotatia sarbatorilor si simbolurilor nationale. Societatea civica – in adevaratul sens al cuvantului – nu exista. Este tocmai motivul pentru care am organizat aceasta petrecere-sarbatoare. Pentru ca dorim sa schimbam fundamental profilul tanarului roman, caruia sa nu ii fie rusine ca este roman si care sa aiba sentimenul apartenentei care actualmente I se pare total desuet”, ne spune prof. dr. VANDA STAN, directoarea institutiei. Nationalitatea fiecaruia trebuie sa redevina corolarul tuturor trasaturilor personale si nu motiv de jena. Nutresc nadejdea ca noi, adultii vom face tot posibilul ca acestor copii sa nu le fie rusine de noi, de actele si deciziile noastre.”
Sarbatorirea Zilei Nationale a reprezentat prima intalnire din cadrul Proiectului de parteneriat „Zambeste, canta si joaca-te cu mine!’’ , desfasurat intre cele doua gradinite, cu sprijinul Inspectoratului Scolar al Judetului Judetean Arad.
Gazda evenimentului a fost Gradinita Vanda-Montessori Arad, care si-a primit noii prieteni cu mult drag si bineinteles intr-un mediu cald si imbracat de Sarbatoare. Copiii au imbracat costumul national, sala de invatare a fost decorata cu obiecte traditionale romanesti: stergare, paturi tesute la razboi, farfurii din lemn pictate manual, ulcele etc, din acest cadru nelipsiind cozonacul delicios, savurat de cei mici ca rasplata pentru munca depusa.
Copiii au fost angajati intr-o investigatie bazată pe cooperare- comunicare- colaborare. Activitatile au fost organizate pe grupe, frontal, activitati in care fiecare copil a contribuit la propria sa formare, cat si la procesul de formare colectiv. Micutii au formulat intrebari legate de Sarbatoarea Nationala, de importanta si semnificatia acesteia pentru toti romanii. Raspunsurile au fost spontane, naturale si foarte corecte din punct de vedere informativ. Deasemenea ei au confectionat stegulete, ecusoane, au colorat fise cu tematica, au incins o hora, au cantat impreuna imnul Desteapta-te, romane!, precum si alte cantece patriotice.La finalul activitatii, lucrarile copiilor au fost schimbate intre cele doua unitati partenere, s-au facut poze. Toate aceste ,,dovezi’’ ale muncii in echipa vor fi adunate intr-un portofoliu de catre fiecare gradinita partenera, cei mici avand posibilitatea de a-si evalua munca la finalul proiectului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!