ARAD. O lecţie despre frumos. Despre cum se poate trăi în pace, cu prietenii care vorbesc şi altă limbă, împreună, pe acelaşi petec de pământ. O lecţie despre cum să trăieşti ca între prieteni alături de minorităţile naţionale şi invers, printre majoritarii români. În jurul acestor poveşti s-a construit întreg simpozionul care a deschis Festivalul Minorităţilor Naţionale de la Arad.
Joi, la ora 16.00, în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ, a fost locul de întâlnire al românilor, maghiarilor, sâbrilor, bulgarilor, evreilor, slovacilor, ucrainienilor. Sub grija atentă a istoricului Corneliu Pădureanu, invitaţii de marcă ai evenimentului (simpozionul „Contribuţia minorităţilor naţionale la patrimoniul comunităţii arădene”) au vorbit despre ce înseamnă să fii minoritar şi despre influenţe. I-a introdus pe participanţii la simpozion în lumea reală a minorităţilor şi în lupta pentru o convieţuire ca între fraţi Surjan Laszlo, preşedintele Mişcării pentru Reconcilierea Popoarelor Charta XXI. Au vorbit apoi despre minorităţi şi despre contribuţiile la viaţa arădeană Cristina Jucan, documentarist al Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, filiala Arad, Ionel Schlessinger, preşedinte al Comunităţii evreilor din judeţul Arad, Maria Curac, reprezentantă a comunităţii ucrainiene din Arad, Michael Szellner, preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, forumul local Arad, Ujj Janos, reprezentant al comunităţii maghiare din Arad, Maria Hailemas, reprezentant al comunităţii bulgare din Arad, şi Bojidar Panici, reprezentant al comunităţii sârbe din Arad. Evenimentul a fost onorat de prezenţa viceprimarului Levente Bognar şi a fostului europarlamentar arădean, Iosif Matula.
Citiți principiile noastre de moderare aici!