Proiectul de mobilitate în domeniul educației școlare se adresează cadrelor didactice din instituția de învățământ mai sus amintită, indiferent de specializarea acestora. Proiectul presupune două stagii ce se vor desfășura în noiembrie 2017 și februarie 2018, în Jaen, Spania. Vor participa în total 18 cadre didactice ale Colegiului, parteneri ai proiectului fiind cei de la English Matters – organizația de primire din Spania.
Echipa proiectului este formată din prof. Olga-Iulia Ghinga, directorul instituției, prof. dr. Anca Stoenescu, Inspector Școlar General, ec. Florica Suciu, prof. Cordovan Raluca și prof. Carmen Călinescu. „Pentru creșterea calității și eficienței actului educațional, Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară susține activitatea de formare continuă a cadrelor didactice prin mobilități europene. În urma analizei de nevoi realizată în rândul cadrelor didactice ale colegiului, a rezultat că este necesară formarea profesională a acestora privind integrarea TIC și a limbii engleze în cadrul lecțiilor, pentru a obține o implicare cât mai activă din partea elevilor”, se arată în comunicatul emis de instituție.
Prof. Olga-Iulia Ghinga, directorul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Arad a declarat că „prestigiul instituției va crește și se va îmbunătăți imaginea instituției în cadrul comunității, iar interesul cadrelor didactice pentru formarea profesională, alături de oferta educațională, vor atrage un număr din ce în ce mai mare de elevi. Se vor îmbunătăți competențele digitale, lingvistice, interculturale și sociale ale elevilor prin participarea la activitățile de diseminare și valorizare a rezultatelor proiectului”.
Se consideră totodată că prin experiența acumulată la nivel european, proiectul va schimba atitudinea viitorilor potențiali parteneri în proiecte, va crește numărul de parteneriate încheiate cu profesori din alte școli, lucru ce va conduce la internaționalizarea colegiului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!