ARAD. Studenții Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, coordonați de SL dr. Lile Ioana, au organizat o serie de lecţii de educaţie pentru sănătatea orală, în sistem online, pentru a veni în sprijinul celor mici și a-i ajuta să obțină și să mențină un zâmbet frumos şi sănătos.
Conștientizarea micului pacient asupra modului de formare a cariei dentare precum și instituirea unei educații pentru sănătatea orală poate duce la scăderea semnificativă a incidenței acesteia. Astfel, aceste lecţii de educaţie pentru sănătatea orală s-au desfășurat online, prin acțiuni profilactico-preventive pentru copii de la Școala Gimnaziala „Iosif Moldovan” din Arad. În cadrul cursului au fost diseminate informații despre: obiceiul de a spăla dinții în mod regulat, regimul alimentar echilibrat și regulat, dar și controalele periodice la medicul dentist, astfel ca acestea instituite de la o vârstă cât mai fragedă să poată conduce la o stare de sănătate orală bună.
,,Ne-am adaptat rapid situaţiei existente la nivel mondial, cu acest virus care ne-a schimbat viaţa, continuând acţiunile specifice universității noastre în sistemul online. Astfel de acțiuni de prevenție sunt realizate în fiecare an de către cadrele didactice și studenții UVVG în sprijinul comunității arădene” – a declarat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!