În spiritul bunei şi tradiţionalei cooperării româno-maghiare, a fost semnat, la nivel de prim miniştrii un protocol de colaborare între România şi Ungaria, în domeniul educaţional. Proiectul, în care este implicată Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, se derulează pentru o perioadă de şase luni şi se adresează cu precădere profesorilor care predau în limba română, în comunităţile românesşti din Ungaria. Au fost organizate cursuri de perfecţionare pentru învăţători, profesori de istorie, geografie, muzică, educaţie fizică şi sport, materii solicitate de dascălii din ţara vecină. Sunt organizate două module, trei luni în localitatea maghiară Gyula şi alte trei luni în Arad, la sediul UAV.
Puncte de interes
Tematica cursurilor a fost concepută în funcţie de cerinţele „părţii maghiare”. Astfel vor fi cursuri intensive de metodica predării limbii române dar şi de terminologie specifică anumitor materii (geografie, istorie, muzică etc.). A fost făcută şi o solicitare specială pentru un dicţionar de gerografie, ca disciplină de învăţământ. De asemenea vor fi organizate seminarii speciale de cultură şi civilizaţie românească pentru clasele I-IV. „Senatul universităţii noastre a votat scutirea de taxă pentru toţi românii din Ungaria veniţi, în cadrul acestui proiect, la cursurile organizate de Univeristatea „Aurel Vlaicu”. Este o bucurie ca, în acest fel să sprijinim învăţământul în limba română din ţara vecină” a punctat rectorul univeristăţii arădene, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.
Finalul acestui proiect, în luna iunie, va fi marcat de organizarea unui colocviu ce va sintetiza întreaga tematică dezbătută în cadrul întâlnirilor din decursul celor şase luni. Se aşteaptă şi participarea unui ministru secretar de stat pe probleme de învăţământ din Ungaria.
Finanţare
Proiectul s-a bucurat de finanţare guvernamentală din partea cele două state,un rol important având Autoguvernarea pe Ţară a Românilor de la Gyula.
Citiți principiile noastre de moderare aici!